Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muntele credinţei. Călugării berari

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

În Evul Mediu, Biserica – pe care o putem bănui de un uşor oportunism – a adoptat berea ca băutură populară şi rentabilă: îi atrăgea pe pelerini şi, în acelaşi timp, era o băutură sănătoasă pentru locatarii abaţiilor.

Producţia occidentală de bere - acest lichid galben şi spumos şi atât de banal, în sine - este marcată şi de existenţa unor mici "fabricanţi" care se fac, până la urmă, "vinovaţi" de perpetuarea reţetei peste secole. Este vorba despre mănăstiri din Belgia, Franţa, Elveţia, Germania, Italia, unde berea cunoscută sub numele generic de "trappiste" - produs monahal autentic - se pregăteşte şi astăzi în maniera artizanală a primilor "părinţi-berari" ai Europei.

La începutul veacului al VII-lea, Sfântul Benedict din Nursia îşi redactează celebrele Reguli. Una dintre ele spune cum că monahii trebuie să producă ei înşişi tot ceea ce au nevoie. Cam tot pe atunci, călugării încep să consume frecvent bere, mai ales ca să în¬lo¬cu¬ias¬că... apa, adeseori contaminată. Mai există un motiv: cerealele fi¬ind uşor de depozitat, băutura putea fi pregătită oricând.

Pe la anul 1000, într-un recensământ apar aproximativ 500 de braserii mo¬na¬ha¬le. Folosirea pentru prima dată a hameiului, în braseriile mă¬năs¬¬ti¬reşti, au făcut-o călugării benedictini pe la anul 768, la Mă¬năs¬ti¬rea St. Dennis. Prima bere de fermentaţie apare abia opt se¬co¬le mai târziu, în sânul unei congregaţii din apropiere de Mün¬chen. Mă¬năs¬tirea din Melk (foto sus - celebra scară în spirală), care l-a inspirat pe Umberto Eco să scrie "Numele trandafirului", s-a nu¬mă¬rat şi ea printre marii producători medievali de bere călu¬gă¬reas¬că.

Reţeta era transmisă cu multă stricteţe din părinte-berar în părinte-berar şi a cunoscut o serie de ameliorări, consemnate în scris de călugări. În secolul al IX-lea, la St. Gall, în Elveţia, în mănăstire existau trei braserii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Vara îşi intră în drepturi. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturi de 30 de grade

Mediafax acum o ora
Banat Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii,

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum 2 ore
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 46 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum o ora
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°