Compensaţii financiare între 40 şi 200 de euro din 2014 pentru cei care au pădure în parcurile naturale şi nu o pot exploata. Amenzi mai mari pentru hoţii de lemne. Sunt numai două dintre modificările anunţate de către ministrul Lucia Varga în timpul vizitei la Baia Mare, modificări care se vor referi la legea privind domeniul forestier. Vor fi modificate un număr de 5 acte normative.
“Vom modifica legea privind contravenţiile silvice, în care vom stabili contravenţii mai mari şi vom stabili contravenţii şi pentru alte speţe pentru care nu existau până acum. Vom da o hotărâre de Guvern pentru acordarea de compensaţii financiare pentru cei care au pădure în parcurile naturale. De ani de zile i s-a cerut proprietarului de pădure din parc natural doar să respecte legislaţia europeană şi să nu îi fie respectat dreptul de proprietate.
Începând cu 2014 proprietarii de pădure din parcurile naturale vor primi sume între 40 şi 200 de euro. Nu ai voie să exploatezi pădurea conform amenajamentelor silvice, atunci în schimb trebuie să primeşti compensaţii stabilite conform normelor.
O altă modificare vizează reorganizarea inspectoratelor silvice. Sunt puţini în teren, nu au eficienţă şi trebuie să îi reorganizăm. Astfel încât să întărim controlul. Legea privind statutul personalului silvic va fi şi ea modificată. Pentru că sunt situaţii în care un pădurar e la Ocolul Silvic dimineaţa şi după amiază este agent economic.
Va trebui să aleagă. Ori pădurar, ori să fii agent economic, să ai gatere ş.a.m.d. Apoi, documentele de însoţire a lemnului să nu fie scrise de către cel care exploatează lemnul. Să existe o separare între cel care comercializează lemnul şi cel care îl transportă”, a declarat Lucia Varga.
Aceasta a mai adăugat că “furtul de lemn va fi considerat furt de lemn indiferent despre ce cantitate este realizată această sustragere de lemn. Până ac