Ieri, au început înscrierile la Universitatea de Stat din Piteşti, iar oferta este una variată, fiind nici mai mult, nici mai puţin 3800 de locuri aprobate, dintre care 1500 fiind subvenţionate de stat. Rectorul UPIT, Ionel Didea, a
declarat că, instituţia de învăţământ superior pune la dispoziţie o ofertă variată, nu mai puţin de 57 de programe de licenţă şi 64 de programe de master la cele 11 facultăţi ale UPIT. „Anul acesta avem programe de licenţă de studiu în limbi străine, programe de master împreună cu universităţi de prestigiu la nivel internaţional. Avem toate ciclurile de pregătire. Este bine de ştiut că UPIT are peste 3800 de locuri aprobate de către Agenţia Română de Asigurare a Învăţământului Superior. Sunt 1500 de locuri subvenţionate. De asemenea, UPIT deţine cămine foarte bine dotate cu peste 1000 de locuri de cazare. Ne preocupă pentru studenţii noştri foarte mult activităţile de practică, astfel că am încheiat convenţii de practică cu foarte mulţi agenţi economici şi nu numai, cu instituţii administrative din Argeş, iar ulterior este importantă absorbţia pe piaţa muncii.“, a declarat Didea. Cât priveşte modalitatea de admitere la facultate, a specificat că sunt menţinute aceleaşi criterii ca anul trecut, doar la anumite secţii sunt probe eliminatorii, respectiv la facultatea de sport, la kinetoterapie. „În rest, am considerat că lucrurile trebuie bine analizate înainte de a trece la alt sistem. În baza parteneriatelor încheiate în ultimii doi ani, studenţii pot merge în străinătate cu burse Erasmus. Doresc să menţionez că la nicio facultate nu au fost crescute aceste taxe, ba dimpotrivă am identificat unele soluţii pentru a veni cu burse de studiu, burse sociale, ca facilităţi pentru studenţi. Zilele acestea am primit în audienţă foarte mulţi părinţi, ceea ce mă bucură că asta înseamnă preocupare pentru viitorul cop