Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să-ţi întreţii salteaua în sezonul cald!

Publicat in Click, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

În timpul nopţilor de vară transpirăm mai mult, iar această umezeală, împreună cu praful şi cu celulele moarte, se impregnează în saltea. Ce e de făcut pentru a păstra condiţiile optime de igienă, dar şi pentru a nu o degrada? Specialiştii Dormeo ne dau 7 sfaturi.

Foloseşte huse de protecţie. O husă lavabilă, eventual impermeabilă, este soluţia optimă pentru a păstra condiţiile de igienă perfectă şi pentru a prelungi durata de utilizare a saltelei. Nimic nu ajunge la saltea - nici transpiraţia din timpul nopţii, nici o eventuală cafea vărsată dimineaţa în pat.

Husă impermeabilă din gama Respiră, recomandată în special persoanelor care transpiră abundent, preţuri între 169 şi 279 lei, la Dormeo

În plus, mai poţi folosi o husă din material textil, care se pune imediat sub cearşaf. Se spală o dată cu lenjeria de pat.

Aeriseşte. Este recomandat să aeriseşti camera şi să expui şi salteaua la aer curat în fiecare săptămână. În timp ce aeriseşti, înlătură şi lenjeria de pat. Astfel umezeala nu rămâne în saltea şi eviţi apariţia unor mirosuri neplăcute sau chiar a mucegaiului.

Curăţ-o cu aspiratorul. Curăţarea umedă şi călcarea materialului pot afecta salteaua. Acelaşi lucru se întâmplă dacă foloseşti un detergent foarte puternic. Este recomandat să aspiri salteaua cu un aspirator obişnuit (nu cu un aspirator cu apă).

Protecţie pentru saltea, 149 lei, la IKEA

Foloseşte cadrul de saltea potrivit. Evită să foloseşti somiere din plasă metalică, cadru cu şipci late sau plăci plane. Aceste tipuri de suprafeţe nu sunt adecvate, deoarece pot menţine umiditatea şi astfel pot provoca apariţia mucegaiului. Foloseşte salteaua somieră din şipci de lemn de aceeaşi dimensiune cu salteaua pentru a asigura o bună circulaţie a aerului şi susţinerea necesară.

Protecţie saltea, preţuri între 99 şi 159 lei,

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Putin promite acorduri comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord înainte de vizită

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a promis să construiască cu Coreea de Nord sisteme comerciale şi de securitate care să nu fie controlate de Occident şi a promis sprijinul său neclintit într-o scrisoare publicată marţi de presa de stat nord-coreeană înaintea vizitei

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Meciul România - Ucraina: Portarul ucrainean Lunin le-a prezentat scuze coechipierilor după greşeala care a dus la golul lui Stanciu

News.ro acum 8 ore
Portarul ucrainean Andriy Lunin, care a greşit la faza premergătoare golului marcat de Nicolae Stanciu la meciul Ucrainei cu România, scor 0-3, a declarat că le-a prezentat scuze colegilor săi, relatează AFP. "Prima mea greşeală a schimbat cursul me

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 14 minute
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 13 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 9 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 9 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°