Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nichita îi oferă un umăr, în semn de sprijin, lui Fenechiu în urma condamnării

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, s-a arătat ieri destul de afectat de situaţia în care se află partenerul său de alianţă, Relu Fenechiu. Primarul Iaşului îl consideră pe fostul ministrul al Transporturilor un partener de nădejde, în special în ceea ce priveşte proiectele oraşului. „Mie îmi pare foarte rău pentru situaţia în care se află domnul Relu Fenechiu. În viaţă, de foarte multe ori poţi să faci greşeli în anumite etape, ele se plătesc în general, dar acum nu pot să judec dosarul, nu este treaba mea, este treaba justiţiei. Pentru situaţia în care este astăzi Relu Fenechiu, mie îmi pare foarte rău. Am fost adversar politic, poate au fost şi duşmănii la un moment dat între noi, dar vreau să remarc un lucru. Atunci când a fost vorba de proiecte importante ale Iaşului şi când am discutat cu el, am reuşit să convenim împreună că trebuie susţinute“, a declarat Nichita. Preşedintele PSD Iaşi este de părere că demisia lui Fenechiu din Guvern pune în dificultate continuarea unor investiţii majore, precum şoseaua de centură sau autostrada Iaşi - Târgu Mureş. „La acest moment îmi pare şi mai rău pentru că domnul Fenechiu a ajuns ministrul Transporturilor, a confirmat în minister că poate să facă treabă foarte multă şi era pentru mine şi pentru noi speranţa foarte clară că am putea în viitor să susţinem proiecte importante ale Iaşului, inclusiv Autostrada Est-Vest, continuarea şoselei ocolitoare sau alte proiecte importante ale Moldovei la care Iaşul este racordat. Am o strângere de inimă şi simt dificultatea clipelor pe care le trăieşte“, a mai apreciat primarul Gheorghe Nichita.

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, s-a arătat ieri destul de afectat de situaţia în care se află partenerul său de alianţă, Relu Fenechiu. Primarul Iaşului îl consideră pe fostul ministrul al Transporturilor un partener de nădejde, în special în ceea ce priveşte proiectele or

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Maramureş: Şase persoane, intoxicate cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor / Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 10 minute
Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, în judeţul Maramureş, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate. UPDATE: ”În această seară, la ora 19.52, o persoană a sesizat 112, cu privire la

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

Armata israeliană anunţă că a aprobat ”planuri operaţionale” în vederea unei ofensive în Liban

News.ro acum 56 minute
Armata israeliană anunţă marţi seara că a aprobat planurile unei ofensive în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate transfrontaliere cu miliţia mişcării islamiste libaneze Hezbollah, relatează AFP. În cadrul unei ”reevaluări

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°