Despre Dinamo poți spune orice. Că sunt niște desculți, că au mai multe vânzătoare de semințe în tribune decât suporteri, că sunt loserii României în Europa, că au ”mijloace specifice” de câștigare a meciurilor (sursa: GC) sau că sunt cea mai inelară echipă a capitalei (vezi modul de ”umplere” a Arenei Naționale). Niciodată însă nu poți spune de Dinamo că este o ”echipă rea”, cel puțin așa ne-a zis cel mai greu antrenor din istoria clubului canin, Cornel Țălnar.

Pe 31 martie, după un chinuit 1-0 cu o Astra Giurgiu care uitase fotbalul pe Dunăre, Țălnar a făcut uitat grupul de comedie Vacanța Mare și a declarat, nici mai mult, nici mai puțin că, și acum vă rog să vă căutați pastilele: ”Spre bucuria mea și cinstea jucătorilor, Dinamo joacă fotbal, iar la ora asta cred că joacă cel mai bun fotbal din România”.

Ce mai e de zis în aceste condiții ? Respect pentru cei mai buni dintre cei buni…numai că ceva nu pușcă! Cum naiba joci tu cel mai bun fotbal din România când tu ești preșul tuturor echipelor din fruntea clasamentului, iar cu cei mici câștigi așa cum câștigi ? Dacă nea Cornel se referea la altceva când spunea ”cel mai bun fotbal” ? Poate vorbea de echipa păcii, care se lasă învinsă de ceilalți pentru binele sportului, un fel de sacrificiu canin.

Despre sacrificii și altele, în cele ce urmează:

Rezultate

Prima parte a mini-returului părea că ne înfățișează un Dinamo capabil de a ajunge din nou în Europa, locul în care se simte de decenii bune ca peștele-n nisipul Saharei. Era doar o iluzie, întrucât victoriile cu desculții nu le-au putut repeta în partidele cu echipele care contează. Au fost dominați clar de Petrolul, striviți de Pandurii, batjocoriți de Steaua și în final au devenit legați de glie la Vaslui. În final, locul 6, afară din Europa și multă bucurie în tabără lui Negoiță. Prietenii știu de ce!

continuarea artico