Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militari argeşeni au plecat în Afganistan în misiune

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Ieri, la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul“ din Piteşti, a avut loc ceremonia de plecare în teatrul de operaţii din Afganistan a unei echipe de 12 militari pentru Şcoala de Tancuri Afgană.

Este a şasea misiune la care pleacă în teatrul de operaţiuni ofiţeri şi subofiţeri de la Şcoala de Aplicaţii „Mihai Viteazul“. Este a şasea misiune pentru instructorii argeşeni Festivitate a fost una solemnă pe măsura importanţei evenimentului. Au fost invitate personalităţi ale judeţului, dar şi un sobor de preoţi care a ţinut o slujbă religioasă. Cei 12 militari de la Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul“ din Piteşti, vor schimba în Afganistan un alt contingent de militari de la aceeaşi unitate. La misiune vor participa şapte instructori, trei dintre ei fiind din Argeş, doi ofiţeri şi cinci subofiţeri, care începând din această lună şi până în decembrie, îi vor instrui pe militarii afgani în conducerea blindatelor, gestionarea problemelor apărute în timpul misiunilor, conlucrarea cu celelalte forţe. Echipa va fi condusă de maiorul Lucian Oancea, din Piteşti. „Sunt la a patra participare în teatre de operaţii în afara ţării, după ce anterior am fost în Afganistan şi în Bosnia-Herţegovina. Pentru noi, ca militari ai Armatei României, este o onoare să împărtăşim din cunoştinţele noastre teoretice şi practice colegilor afgani. Ne mândrim că putem contribui la eforturile reconstruirii şi instaurării democraţiei în statul afgan, de asigurare a unui climat de siguranţă şi securitate civică. Le mulţumim familiilor care ne-au înţeles şi ne sunt alături, comandanţilor pentru încrederea acordată şi ne angajăm să ne facem cu cinste şi demnitate ţara“, declara maiorul Lucian Oancea după festivitate. Plecarea va avea loc pe 16 iulie cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale. Monica Sandu

 

 

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Handbal (m): Dinamo București vs SG Flensburg - Ora de start și cine transmite la tv semifinala EHF European League

HotNews acum 41 minute
​​Dinamo București și SG Flensburg-Handewitt se duelează sâmbătă în semifinalele competiţiei masculine de handbal EHF European League. Meciul se va juca la Hamburg și va începe de la ora 16:00. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°