Simona Halep se apropie vertiginos de vârful ierarhiei tenisului mondial feminin. Jucătoarea din Constanţa s-a calificat în finala turneului de la Budapesta, după ce-a eliminat-o în semifinale pe Alexandra Cadanţu.
Pe zgura de la Budapesta, constănţeanca a câştigat în două seturi bătălia cu bucureşteanca de pe locul 80 WTA, scor 6-2, 7-6 (7-1).
În primul, Halep a pornit furtunos, a condus cu 5-0 şi s-a impus la final, după 28 de minute de joc cu 6-2.
Al doilea set a fost mai echilibrat şi s-a decis la tie-break, după ce jucătoarele au mers cap la cap, după 4-4. Nervii mai tari i-a avut până la urmă Halep, care a câştigat al doilea set şi meciul, după o oră de joc.
A fost cea de-a treia întâlnire într-un turneu oficial între cele două românce, toate fiind câştigate de Halep.
Prima a fost la Bucureşti, la BCR Open, în sferturile competiţiei, a doua anul trecut, la Fes, în turul 2.
Cu punctele câştigate la Budapesta, Simona Halep ar putea-o depăşi pe Sorana Cârstea (locul 26 în acest moment).
Dacă va câştiga finala de la Budapesta, Halep, acum pe 30, poate ajunge pe locul 23 în lume!
În ultimul act al turneului din capitala Ungariei, Halep o va întâlni pe austriaca Yvonne Meusberger (locul 112 mondial), care a trecut în celalaltă semifinală de Chanelle Scheepers (Africa de Sud), în două seturi, scor 6-2, 6-2. Pe Meusberger, românca o conduce cu 2-1 la întâlnirile directe.
Halep (21 de ani) se află într-o formă extraordinară, fiind la a treia finală în acest an!
De când a pierdut în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, la sfârşitul lunii mai, Simona Halep a câştigat 15 partide şi două turnee, la Nurnberg şi s’Hertogenbosh, în săptămâni consecutive.