Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminarea la... faţadă: Apreciate pentru frumuseţea lor aparte, faţadele clădirilor reabilitate din centrul istoric vor fi iluminate arhitectural de Primărie (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, duminică 14 iulie 2013 ·

O plimbare de seară prin centrul istoric al Oradiei îi poate lăsa pe turişti şi pe localnici deopotrivă cu un gust dulce-amărui: zona abundă de clădiri cu o arhitectură deosebită, dar prea puţine au faţadele puse în valoare.

În ultimii ani, la presiunea Primăriei, lucrurile au început să mişte spre bine, iar unele faţade au fost refăcute migălos. Pentru a recompensa acest efort, dar şi pentru a scoate în evidenţă frumuseţile arhitecturale, municipalitatea va plăti iluminatul clădirilor reabilitate.

"Grosul" e la noi

Că reabilitările din Oradea sunt făcute "la meserie" o confirmă şi concursul anual Baumit, prin care se aleg cele mai frumoase faţade renovate ale clădirilor din întreaga ţară. Deşi în competiţie intră doar cele l-a care s-au folosit produse Baumit, orădenii se pot mândri că din 20 de clădiri reabilitate intrate în concursul pentru titlul de faţada anului, patru sunt din Oradea: imobilul din strada Republicii colţ cu Parcul Traian aparţinând Episcopiei Ortodoxe, Liceul Lorantffy Zsuzsanna, noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor şi Hotelul Transilvania.

La votul publicului, pe primul loc din ţară s-a clasat clădirea Liceului Lorantffy, pe locul III cea a Episcopiei, iar pe V hotelul din Piaţa Ferdinand. Specialiştii desemnaţi de compania Baumit au decis, însă, ca marele câştigător să fie sediul Primăriei din Lugoj.

Pe banii Primăriei

Ca să recompenseze grija proprietarilor de clădiri istorice pentru aspectul acestora, municipalitatea orădeană a decis să plătească iluminatul arhitectural al tuturor clădirilor bine reabilitate din centrul oraşului. Bineînţeles, acelaşi "premiu" va fi acordat şi în cazul faţadelor ce vor fi renovate de acum înainte.

Astfel, în centrul Oradiei vor fi iluminate noaptea faţadele Palatului Moskovits Adolf şi Fii, Casa Poynar, fostul Hotel şi Băile Rimanoczy şi fosta cafenea Royal, Casa Ad

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 9 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 8 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 3 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 33 minute
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 10 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 4 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 5 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°