Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplomatul Nabil Fahmi, fost ambasador în SUA, a fost desemnat ministru de Externe al Egiptului

Publicat in Constanta Express, duminică 14 iulie 2013

VIDEO „A fost un masacru!” Islamiştii din Egipt susţin că armata a ucis 51 de persoane în timp ce acestea se rugau

Soldaţii egipteni au început să împuşte oameni în timp ce aceştia erau aplecaţi, efectuându-şi rugăciunile din zorii zilei, susţin mai mulţi reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, partidul înlăturat săpătmâna trecută de la putere, în urma protestelor la care au participat în jur de 30 de milioane de egipteni.

Consecinţele crizei politice din Egipt: UE ar putea modifica acordul de asistenţă financiară

Schimbarea regimului islamist prin lovitură de stat şi confruntările violente care au avut loc în Egipt a determinat Uniunea Europeană să ia în calcul modificarea programului de asistenţă financiară acordată statului.

VIDEO Ce urmează după criza politică din Egipt

În ediţia Adevărul Live de la ora 15.00, Abdalla Mobasher, vicepreşedintele Asociaţiei Egiptenilor din România, analistul miliatar Ion Petrescu şi europarlamentarul Cristian Preda discută cu jurnalistul Ovidiu Nahoi şi moderatorul Elena Dumitru despre criza prin care trece tânăra democraţie egipteană.

Armata egipteană a declarat stare de urgenţă în Suez şi în Sinai

Ultimele zile ale lui Morsi în fruntea Egiptului. Replica preşedintelui somat să plece: „Peste cadavrul meu!“

Şeful armatei a venit la Morsi pentru a-i cere să renunţe la funcţie, avertizându-l că, în caz contrar, va trebui să dea socoteală mulţimii furioase. „Peste cadavrul meu!“, i-a răspuns Morsi luni generalului Abdel-Fattah el-Sisi, cu două zile înainte ca armata să îl îndepărteze din funcţie pe liderul islamist, potrivit unei relatări a agenţiei Associated Press.

Cum a ajuns Mohamed Morsi, de la „preşedintele tuturor egiptenilor“ la omul care a divizat ţara

Mohamed Morsi, demis miercuri de armată, îşi lasă ţara divizată deşi, după alegerea s

Articolul in Constanta Express >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 18 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 17 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 46 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°