Cel putin sapte persoane au fost ranite duminica, dupa ce un elicopter Mil Mi-8 al companiei Gazprom a efectuat o aterizare de urgenta in regiunea Tomsk din vestul Siberiei.
"La bordul aparatului de zbor se aflau 17 persoane, din care 7 au fost ranite. Nu au existat decese", au anuntat autoritatile ruse, conform Ria Novosti.
Aterizarea de urgenta a avut loc la putin timp dupa decolare, cei aflati la bord fiind 14 muncitori si 3 membri ai echipajului.
O echipa de 10 pompieri se lupta cu flacarile la locul aterizarii, in districtul Kargasok. Dintre cei 7 raniti, 4 sunt in stare grava, au confirmat oficialitatile.
Intr-un alt incident recent, la inceputul lunii iulie, un elicopter Mi-8 cu 28 de persoane la bord, printre care 11 copii, a aterizat de urgenta in Yakutia, estul Siberiei, 24 dintre pasageri pierzandu-si viata. Doar un membru al echipajului si un pasager au supravietui impactului cu solul.
Cel putin sapte persoane au fost ranite duminica, dupa ce un elicopter Mil Mi-8 al companiei Gazprom a efectuat o aterizare de urgenta in regiunea Tomsk din vestul Siberiei.
"La bordul aparatului de zbor se aflau 17 persoane, din care 7 au fost ranite. Nu au existat decese", au anuntat autoritatile ruse, conform Ria Novosti.
Aterizarea de urgenta a avut loc la putin timp dupa decolare, cei aflati la bord fiind 14 muncitori si 3 membri ai echipajului.
O echipa de 10 pompieri se lupta cu flacarile la locul aterizarii, in districtul Kargasok. Dintre cei 7 raniti, 4 sunt in stare grava, au confirmat oficialitatile.
Intr-un alt incident recent, la inceputul lunii iulie, un elicopter Mi-8 cu 28 de persoane la bord, printre care 11 copii, a aterizat de urgenta in Yakutia, estul Siberiei, 24 dintre pasageri pierzandu-si viata. Doar un membru al echipajului si un pasager