Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LE MANIF POUR TOUS în Piaţa Victoriei. Miting anti-Taubira, legea care permite homosexualilor francezi să se căsătorească şi să adopte copii

Publicat in Puterea, duminică 14 iulie 2013 ·

De Ziua Naţională a Franţei, pe 14 iulie, între orele 18.00 şi 21.00, are loc în Piața Victoriei din București un miting de solidaritate, organizat de Asociaţia „Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi” – filiala din Bucureşti şi Fundaţia „Ioan Bărbuş” pentru a exprima sprijinul românilor pentru francezii care apără familia şi libertatea. Susţinuţi de organizaţia Le Manif Pour Tous, aceştia luptă împotriva legalizării legii Taubira, aceea care permite homosexualilor francezi să se căsătorească şi să adopte copii.

Legea socialistă a „căsătoriei” homosexualilor, numită şi legea Taubira, după numele ministrului socialist al justiţiei, Christiane Taubira, a fost impusă sub sloganul „Mariage Pour Tous” („Căsătoria Pentru Toţi”). Această lege, care are ambiţia de a reproiecta instituţia de bază a societăţii, consacrată de legea naturală şi de milenii de civilizaţie, a fost adoptată cu numeroase vicii procedurale, refuzându-se orice consultări cu cei de altă opinie, şi fără a se ţine seamă de cererea semnată de 700.000 de cetăţeni de a se convoca un referendum. Prin permiterea adopţiei de copii de către „familii” homosexuale, legea Taubira acordă prioritate unui aşa-zis „drept” al acestora de a avea copii, faţă de interesul fundamental al copiilor, acela de a avea un tată şi o mamă.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatiei “Le Manif Pour Tous” publicat de site-ul inliniedreapta.net, Legea Taubira din Franţa deschide, între altele, uşa recurgerii la procrearea asistată medical şi la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Aceşti copii vor fi „fabricaţi” din start fără şansa de a avea tată şi mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce priveşte respectul datorat vieţii, integrităţii fizice şi demnităţii tuturor fiinţelor aparţinând speciei umane.

Mi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 58 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum o ora
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°