Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul azilului din Mărăşeşti îi cere iar demisia primarului Chitic

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 15 iulie 2013 ·

Daniel Dragan îl provoacă politic pe primarul Valerică Chitică, pe fondul inacapacităţii de comunicare instituţională Aceasta după ce Primăria a emis vineri o decizie prin care Daniel Drăgan este “anchetat” de o comisie a administraţiei oraşului u “Dl Drăgan să stea în banca lui, pentru că primarul oraşului Mărăşeşti a fost votat de 4.000 de persoane”, spune în replică Valerică Chitic

Un nou scandal politico-administrativ la Mărăşeşti. Preşedintele Organizaţiei PDL Mărăşeşti, Daniel Drăgan, care ocupă şi funcţia de director al Căminului pentru persoane varstnice "O nouă şansă", amestecă politica în activitatea profesională şi sare la gatul primarului liberal, căruia îi cere demisia pe fondul unor disfuncţionalităţi de comunicare instituţională. După ce Primăria a emis vineri o decizie prin care Drăgan este “anchetat” pentru problemele din cămin, Daniel Drăgan a decis să se refugieze în postul de preşedinte de partid şi să comunice cu edilul oraşului prin intermediul depeşelor de presă. "Astăzi ,12 iulie, am primit o nouă invitaţie pentru comisia de disciplină din partea primarului orasului Mărăşeşti. Aceasta face parte din armele pe care acesta le foloseşte pentru discreditarea mea politică. Consider că aceste abuzuri trebuie să înceteze, mă voi adresa oficial prefectului, preşedintelui Consilului Judeţean şi primului ministru. De fapt manifestarea dl. primar Chitic vine pentru a acoperi abuzurile pe care le face cu banii publici, cheltuind din banii publici peste 250.000 lei pentru două piscine, acolo unde o firmă a sa condusă printr-un interpus administrează banii publici în scopuri personale. De fapt dl. primar este supărat deoarece o rudă de-a sa căreia i-a expirat contractul de muncă la cămin după un an şi jumătate de pensie şi salariu, a fost lăsată la pensie deoarece Guvernul a deblocat posturile din asistenţa socială şi putem angaja personal din randul t

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 22 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°