Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul William, alături de soţia sa, pentru a asista la naşterea primului copil al cuplului. "Este un moment crucial pentru viitorul monarhiei"

Publicat in Mediafax, duminică 14 iulie 2013 ·

Prinţul William a părăsit baza militară de pe Insula Anglesey din Ţara Galilor şi a ajuns la Londra, duminică, pentru a fi alături de soţia sa, care va naşte în curând primul copil al cuplului princiar britanic.

Naşterea bebeluşului regal britanic pare să fie iminentă, potrivit presei internaţionale, un argument în acest sens fiind faptul că prinţul William a părăsit, duminică, baza militară din Ţara Galilor, unde lucrează ca pilot de elicopter pentru misiuni de salvare pe mare, pentru a fi alături de soţia sa, internată într-o clinică din Londra, informează news-de-stars.com.

Potrivit tabloidului The Mirror, prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tron, ca şi întreaga familie regală britanică aşteaptă de acum cu înfrigurare naşterea primului copil al cuplului princiar.

"Întreaga familie stă ca pe jar. Este un moment foarte important pentru cuplul William-Kate. Au fost luate toate măsurile pentru ca naşterea să decurgă fără probleme. Este un moment crucial, nu doar pentru ducele şi ducesa de Cambridge, ci şi pentru viitorul monarhiei", a declarat o sursă apropiată de casa regală, citată de The Mirror.

Catherine, ducesă de Cambridge, în vârstă de 31 de ani, este internată într-o aripă privată a spitalului St. Mary din Londra, unde urmează să nască în curând primul copil al cuplului princiar britanic.

Pe 3 decembrie 2012, la peste un an şi jumătate de la nunta lor somptuoasă, prinţul William şi soţia sa, Catherine, au anunţat că vor avea primul lor copil, viitorul moştenitor al tronului Marii Britanii, iar această veste era aşteptată cu înfrigurare şi speranţă, de multe luni, de întregul regat.

William, fiul prinţului Charles şi al prinţesei Diana, s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la Londra, în cadrul unei ceremonii somptuoase, care a fost urmărită de aproximativ 2 miliarde de telespectatori. @N

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 13 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 36 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°