Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O poveste emoţionantă până la lacrimi despre dragoste, prejudecăţi şi birocraţie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 15 iulie 2013 ·

Mihaela Păduraru, fost asistent maternal pentru un tânăr cu handicap grav, nu a rezistat decât o singură noapte fără băiat. „Pe 10 iulie, la ora 12, l-am dus pe Macu la Hârlău, la un centru. Pe 11 iulie, la aceeaşi oră, l-am luat înapoi”, ne-a spus femeia. Ea are în plasament şi un copil de 5 ani cu deficienţe şi care trebuie supravegheat în permanenţă

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a fost pusă într-o situaţie inedită săptămâna trecută. Fostul asistent maternal al unui tânăr cu handicap grav a hotărât să-l instituţionalizeze pe acesta într-un centru specializat, unde ar fi putut fi îngrijit de persoane competente. După 7 ani în care l-a crescut, şi-a călcat pe inimă şi a ales cu raţiunea. La nici 24 de ore de la decizia de a-l duce pe tânăr într-un cămin social, femeia a realizat că a greşit şi că nu poate renunţa la cel pe care l-a îngrijit ca pe propriul copil. Aceasta a trecut pragul DGASPC încă o dată, pentru a-şi cere băiatul înapoi. Deşi doar înainte cu o zi reprezentanţii DGASPC întocmiseră dosarul de încadrare a tânărului într-un centru specializat, lacrimile femeii i-au convins să demareze urgent procedurile inverse. În aceeaşi zi, băiatul îşi regăsea locul în familia în care a crescut mai bine de 7 ani.

„Pe 10 iulie, la ora 12, l-am dus pe Macu la Hârlău, la un centru. Pe 11 iulie, la aceeaşi oră, l-am luat înapoi. Nu ştiu cum de m-am gândit să renunţ la el. În ziua în care l-am scos pe poartă m-am simţit ca o criminală, iar când l-am sărutat pe obraz, de adio, m-am simţit ca o Iudă. A fost cea mai mare greşeală din viaţa mea să-l părăsesc”, îşi aminteşte Mihaela Păduraru, fostul asistent maternal al tânărului. Mihai, alintat Macu, suferă de tetrapareză spastică şi a fost dat în grija femeii de la vârsta de 12 ani. Odată ce a devenit major, băiatul nu mai avea legal dreptul la asistent maternal,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Marcel Ciolacu salută reîntoarcerea lui Mircea Dolha în echipa PSD Maramureş şi susţinerea lui Doru Ioan Dăncuş, candidatul PSD la Primăria Baia Mare

News.ro acum 11 minute
Marcel Ciolacu salută reîntoarcerea fostului viceprimar şi preşedinte PSD Baia Mare, Mircea Dolha, în echipa Partidului Social Democrat Maramureş. „Mă bucur că Mircea a înţeles miza acestor alegeri locale şi s-a retras din cursa electorală pentru a-

Percheziții DNA la polițiști locali din sectorul 1 suspectați că primeau mită până la 14.000 de euro de la patroni de cluburi sau terase

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, marți, într-un dosar în care sunt vizați angajați ai Poliției Locale Sector 1 suspectați că începând cu anul 2003 au primit mită de la patroni de localuri sau terase, pentru a nu-i sancționa. Anunțul inițial privind d

Vlogger-ul Dorian Popa a fost trimis în judecată!

Ziua Constanta acum 2 ore
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Cunoscutul Dorian Popa vlogger, compozi

Probleme la Banca Transilvania. Aplicațiile și cardurile funcționează cu intermitențe!

Ziua Constanta acum o ora
Banca Transilvania a anunțat că în prezent aplicațiile și cardurile sale funcționează cu intermitențe, azi, 04 iunie 2024. Echipa lucrează la remedierea situației și se angajează să rezolve problema cât mai rapid posibil. Dragi clienți, Aplicațiile

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30

Cancan acum 39 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ili

NATO are la dispoziție cel mult 3 ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei. Avertismentul unui important general

Ziare.com acum 55 minute
Comandantul forțelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, a avertizat într-un interviu pentru Bloomberg că NATO are la dispoziție doar doi-trei ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei împotriva Alianței Nord-Atlantice. Gen

Ford Europa lansează producţia primului său model electric la fabrica din Germania

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ford Europa va lansa producţia de serie a unui vehicul electric (EV) la fabrica sa din Koln, Germania, transmite DPA. Lansarea fusese planificată pentru septembrie 2023, dar a fost amânată pentru a fi implementate noile standarde pentru baterii. For

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 5 minute
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Zi liberă miercuri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Miercuri, 5 iunie 2024, elevii și profesorii din toată țara vor beneficia de o zi liberă pentru a celebra Ziua Învățătorului. Această zi specială este dedicată recunoașterii rolului esențial al cadrelor didactice în formarea și educarea tinerelor ge

Vremea

București
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/28°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°