68 de echipaje şi-au anunţat prezenţa la Raliul Sibiului (programat în perioada 25 – 27 iulie 2013.), etapa a şaptea din Campionatul European de Raliuri. Este un numar record de participare pentru etapa inclusă şi în calendarul campionatului naţional.
La ediţia din acest an şi-au anunţat prezenta la Sibiu 68 de echipaje, un număr record de înscrişi pentru cel mai dificil raliu pe macadam din România, care reprezintă 12 ţări: Franţa, Ucraina, Ungaria, Italia, Cehia, Australia, Germania, Marea Britanie, Japonia, Polonia, Taiwan şi România.
Anul acesta, Raliul Sibiului contează ca etapa a şaptea în Campionatul European de Raliuri şi ca etapa a cincea în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.
„Sunt încântat că am stabilit un nou record de participare la Raliul Sibiului şi că la start va fi şi liderul din Campionatul European. Sunt sigur că va fi o luptă interesantă între piloţii români şi cei veniţi de afară, iar acest lucru înseamnă spectacol pentru public. Mi-ar plăcea ca în timpul raliului să stabilim şi un nou record în ceea ce priveşte numărul de spectatori pe probele speciale”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.
Jan Kopecky, liderul din Campionatul European de Raliuri, este principalul favorit al ediţiei din 2013 a Raliului Sibiului.
„Sunt sigur ca nu va fi uşor. Am înţeles că probele speciale sunt foarte dificile şi că raliul trebuie abordat tactic. Oricum, sunt sigur că va fi un raliu interesant şi tocmai de aceea l-am inclus şi în programul nostru”, a spus pilotul Skoda Motorsport.
În acest an, la startul raliului sunt înscrise şapte masini de la clasa S2000, modele Skoda şi Peugeot, care vor fi pilotate de Jan Kopecky, Francois Delecour, Marco Tempestini, Dan Gartofan, Janos Puskadi, Jean-Michel Raoux şi Antony Tlustak.
Japonezul Toshi Arai este cel mai titrat pilot care con