Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRF, vinovată pentru netelevizarea barajului Rapid - Chiajna

Publicat in Click, luni 15 iulie 2013 ·

Barajul Rapid - Chiajna nu a fost televizat. Motivul? Între a primi nişte bani şi a permite transmiterea meciului şi a nu primi nimic, cei de la FRF au optat pentru a doua variantă.

Ieri, pe siteul Federaţiei a fost postat un comunicat din care reiese că a existat doar o ofertă verbală de 6-7.000 de euro. Totuşi, surse din media susţin că preţul era diferit în funcţie de instituţie: pentru Antena Group sau Pro TV costa 30.000 de euro, iar pentru Digi Sport preţul era 50.000 de euro. Nimeni nu a vrut să plătească atât, în condiţiile în care o astfel de sumă se oferă pentru un meci al Stelei în preliminariile Ligii Campionilor.

„Conform contractului încheiat, firma Sport Evolution Group (SEG) e împuternicită de FRF să negocieze în numele ei contractele de cedare a drepturilor de transmisie TV, Radio, internet etc. Referitor la meciul de baraj pentru obţinerea dreptului de participare în ediţia 2013-2014 a campionatului Ligii I, la care se face referire, SEG nu a primit nicio ofertă scrisă din partea vreunui post de televiziune. Singura ofertă a venit, ce-i drept, din partea Digi Sport, dar ea a fost verbală şi a însumat mai puţin de jumătate din suma inserată de GSP (n.r. - „Gazeta Sporturilor"), adică 6-7.000 de euro. E dreptul FRF de a considera o ofertă acceptabilă, foarte bună sau de neluat în seamă şi, pe cale de consecinţă, să vândă sau nu dreptul de transmisie al unui meci", scrie în comunicatul postat pe frf.ro.

50.000 de euro pentru Digi, 30.000 pentru alţii

Din acest comunicat se înţelege că FRF face ce vrea, fără a ţine cont şi de iubitorii fotbalului. Nu e însă singura anomalie. Federaţia a insistat că firma SEG n-a primit nicio ofertă, în scris, pentru televizarea barajului Rapid - Chiajna, dar a omis să precizeze şi motivul: preţul solicitat de SEG i-a gonit pe cei interesaţi. Mai mult, acest preţ a variat, în funcţie de numele

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum 59 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 2 ore
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 6 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

Iohannis, despre anunţul privind şefia NATO: Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT

Mediafax acum 34 minute
„Despre NATO, mai mult, mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice, dar pot să vă asigyur că mâine veţi fi integral lămuriţi şi putem să mergem mai departe. Consideraţi că acesta a fost un non-răspuns ş

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 4 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 2 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 12 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum o ora
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°