Câştigul la loto sau la bingo – singura soluţie a argeşenilor pentru ieşirea din criză
Euforia milioanelor de euro strânse în potul cel mare la Loto a cuprins şi locuitorii din Curtea de Argeş, mai ales că de-a lungul anilor nu puţini au fost cei din acest municipiu care au câştigat sume deloc de neglijat de la Loteria Română. Copii, bătrâni, oameni simpli sau personalităţi locale, mai toţi joacă la loto cu speranţa de a se îmbogăţi peste noapte.
Mulţi clienţi au în ultima perioadă şi vânzătorii ambulanţi de bilete de bingo, semn că pentru argeşenii un câştig la jocurile de noroc este singura soluţie rămasă pentru ieşirea din criză.
„În primul rând aş face analize medicale complete în străinătate”
Unul dintre cei care joacă în fiecare duminică la loterie este viceprimarul Cristian Mitrofan. Acesta a declarat redactorilor PROFIT că întotdeauna bagă cel puţin 3-4 bilete simple dar şi un număr la noroc. Ce ar face cu banii în cazul în care ar fi fericitul câştigător? „În primul rând aş merge cu toată familia pentru analize medicale complete în străinătate. Apoi aş investi în terminarea construcţiei bisericii de la Spital şi cred că aş mai construi şi o altă biserică. Mai mult nu m-am gândit, acestea ar fi pe primul loc”, spune viceprimarul.
De altă parte a baricadei este PSD-istul Ştefan Dumitrache. Acesta este poate printre puţinii argeşeni care nici măcar nu visează la un astfel de premiu. „Nu joc la loto, nu cred că sunt norocos şi nici nu am jucat. În clasa a VII-a, împreună cu câţiva colegi am cumpărat lozuri de 300 lei, care pe vremea aceea erau bani mulţi. Nu am câştigat nimic iar de atunci am zis că nu am noroc aşa că nu mai joc”, a declarat Dumitrache.
Câştigul la loto sau la bingo – singura soluţie a argeşenilor pentru ieşirea din criză
Euforia milioanelor de euro strânse în potul cel mare la Loto a cup