Un clujean, disponibilizat de la combinatul Mechel Câmpia Turzii şi Nokia, cere să fie eutanasiat, pentru că nu-şi mai găseşte de lucru. Dacă nu i dă curs solicitării, va intra în greva foamei.
Mircea Florea a trimis ieri Guvernului, Preşedinţiei şi Parlamentului o cerere prin care solicită să fie eutanasiat. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani e din Turda şi are studii superioare, dar spune că i-a ajuns cuţitul la os: la vârsta pe care o are îi e imposibil să se mai angajeze, ca să-şi completeze vechimea în muncă. El a fost disponibilizat de două ori în ultimii 4 ani: de la Nokia, în 2008 şi de la Mechel Service Câmpia Turzii în iunie 2012. El susţine că în tot anul în care a beneficiat de indemnizaţia de şomaj a încercat să-şi găsească un loc de muncă, ca să-şi poată completa vechimea - 3 ani, dar că e refuzat, pe motiv că e prea bătrân.
"Nu mai pot îndura discriminările şi marginalizările la care sunt supus. Scrisoarea este un ultim ţipăt de disperare pentru că am fost disponibilizat de la Mechel Service în iunie 2012. Părăsit de familie din cauză că am rămas fără serviciu a doua oară, asta e a doua undă a unui seism. Acum mi se termină şi perioada de şomaj şi nu o să mai am din ce să trăiesc: nu pot concepe să-mi închidă gazul, sau să vină asociaţia de proprietari să mă arate cu degetul, pentru că din cauza mea au închis apa în tot blocul? Eu sunt cu facturile la zi. Numai eu ştiu cum mă descurc şi ce mănânc. De aceea am cerut eutanasierea de ziua mea, în 31 iulie", a povestit Mircea Florea.
Omul, părăsit şi de familie din cauză că nu mai are serviciu susţine că dacă nu va primi acceptul autorităţilor în privinţa eutanasiei, va intra în greva foamei din 31 iulie.
"Nu obişnuiesc să fac ironii de genul ăsta. Aşa cum m-am exprimat acolo este un strigăt de disperare. Mi s-a terminat perioada de şomaj, am fost părăsit de soţie din cauza aceasta