Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UniCredit Ţiriac Bank are avizul acţionarilor pentru un program de obligaţiuni cu plafon de 500 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, luni 15 iulie 2013 ·

Managementul UniCredit Ţiriac Bank poate activa, în funcţie de necesităţi, implementarea unui program de emisiuni de obligaţiuni de tipul MTN (medium term notes) cu plafon maxim al principalului de 500 mil. euro, potrivit împuternicirii primite în primăvară de la acţionari. Maturitatea maximă a obligaţiunilor poate fi de 7 ani dacă sunt emise în euro, respectiv de 5 ani dacă sunt emise în lei.

Pentru o cât mai bună adaptare la condiţiile de piaţă şi la necesarul de finanţare, acţionarii au lăsat la latitudinea managementului să aleagă între lansarea unei emisiuni în cadrul programului MTN şi plasarea unei emisiuni individuale cu plafon maxim de 200 mil. euro sau echivalent în lei, cu maturitate cuprinsă între 5 şi 7 ani. Aceasta din urmă a fost varianta aleasă de bancă luna trecută când a vândut obligaţiuni în lei pe cinci ani în valoare totală de 550 mil. lei, la o dobândă de 6,35%.

O cincime din emisiune a fost subscrisă de BERD, printre investitorii principali numărându-se şi IFC. UniCredit se numără printre băncile cele mai active pe piaţa creditării, iar în funcţie de evoluţia cererii are spaţiu în cadrul plafonului aprobat de acţionari pentru o eventuală nouă ieşire pe piaţă cu obligaţiuni. Răzvan Voican

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.07.2013

Managementul UniCredit Ţiriac Bank poate activa, în funcţie de necesităţi, implementarea unui program de emisiuni de obligaţiuni de tipul MTN (medium term notes) cu plafon maxim al principalului de 500 mil. euro, potrivit împuternicirii primite în primăvară de la acţionari. Maturitatea maximă a obligaţiunilor poate fi de 7 ani dacă sunt emise în euro, respectiv de 5 ani dacă sunt emise în lei.

Pentru o cât mai bună adaptare la condiţiile de piaţă şi la necesarul de finanţare, acţionarii au lăsat la latitudinea managementului să aleagă între

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°