Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INSULA DE SMARALD. Top 10 Cele mai frumoase plaje din Thassos. GALERIE FOTO!

Publicat in Puterea, luni 15 iulie 2013 ·

Thassos rivalizează cu insula Corfu în privinţa vegetaţiei, aceste două insule ale Greciei fiind cele mai împădurite bucăţi de pământ din cele câteva zeci ale Eladei. Îmbinarea dintre munte şi mare este fabuloasă, peisajele unice pe care le oferă insula Thassos tăiând răsuflarea turiştilor, aceasta fiind, de altfel, una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români. Una dintre cele mai frumoase plaje din Thassos şi din toată Grecia este MarbleBeach, „plaja de marmură”, care îşi întâmpină vizitatorii cu nisip alb imaculat şi ape turcoaz, desprinse parcă de pe pânzele unor pictori celebri.

Marble Beach (SaliaraBeach)

Thassos este cea mai nordică insulă a Greciei, aflată în Marea Egee, la doar opt kilometri de partea continentală şi din România se ajunge relativ uşor, după zece ore de condus. Transferul pe insulă se face din oraşul grecesc Keramoti, cu feribotul, către capitala Thassos Town (Limenas), iar drumul durează în jur de 40 de minute. Majoritatea turiştilor care aleg Thassos ca destinaţie de vacanţă au ca motiv principal frumuseţea ireală a plajelor, pinii care împăduresc insula mergând până pe plaja cu nisip fin. „Plaja de marmură” este situată la sud de Makryammos şi destul de aproape de capitala insulei, Limenas.

Makryammos

Aceasta este o superbă plajă cu nisip fin, alb şi foarte bine întreţinută, însă este privată, iar accesul se face contra unei taxe de trei euro, bani care se regăsesc, însă, într-o băutură consumată pe plajă. Pinii din zonă purifică aerul şi, în timp ce stai tolănit pe şezlong, ai senzaţia că te afli la munte, mai ales că printre scoici poţi găsi şi conuri de brad.

Golden Beach

Este o plajă ce se întinde în continuarea a doua sate: Skala Panagia şi Skala Potamia, la 12 kilometri de Limenas. Spre deosebire de MarbleBeach şi Makryammos, această plajă este mai lată şi mai întinsă, acoperită cu nisip fi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 34 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 10 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

"Influencerul lui Dumnezeu" va fi recunoscut ca sfânt, după ce Papa i-a atribuit un al doilea miracol. Ar fi primul din generația milenialilor

Ziare.com acum 23 minute
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol adolescentului italian Carlo Acutis, care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfân

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 42 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°