Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit astăzi, 15 iulie 2013, pe E.S. Dan Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, la solicitarea acestuia.
Secretarul de stat a evocat calitatea foarte bună a relaţiilor bilaterale și a subliniat importanţa continuării dialogului politic bilateral, atât la nivel înalt, guvernamental şi parlamentar, cât și pe linia ministerelor afacerilor externe. În acest cadru au fost trecute în revistă principalele acţiuni aflate pe agenda bilaterală în perioada imediat următoare.
Cele două părţi au evidențiat interesul privind amplificarea şi diversificarea colaborării bilaterale în toate domeniile: politic, economic, ştiinţă şi cercetare, agricultură, financiar-bancar, cultură şi educaţie.
În acest context, ambasadorul israelian a adus în atenție interesul investitorilor din țara sa pentru realizarea de proiecte în România. A fost discutată, de asemenea, organizarea sesiunii Comisiei economice mixte româno-israeliene, această acțiune fiind programată pentru trimestrul al IV-lea al anului în curs.
În timpul întrevederii, cei doi oficiali au mai abordat și probleme specifice cooperării în plan regional și internațional.
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit astăzi, 15 iulie 2013, pe E.S. Dan Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, la solicitarea acestuia.
Secretarul de stat a evocat calitatea foarte bună a relaţiilor bilaterale și a subliniat importanţa continuării dialogului politic bilateral, atât la nivel înalt, guvernamental şi parlamentar, cât și pe linia ministerelor afacerilor externe. În acest cadru au fost trecute în revistă principalele acţiuni aflate pe agenda bilaterală în perioada imediat următoare.
Cele două părţi au evidențiat interesul privind amplificarea şi diversificarea colaborării bilaterale în toate