Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Real şi-a redus pierderile anul trecut cu 39%, iar viitorul proprietar, Auchan, a trecut pe profit

Publicat in Gandul, luni 15 iulie 2013 ·

Magazinele Real, obiectul celei mai mari tranzacţii din retail care se va finaliza în acest an, şi-au redus pierderile anul trecut cu 39% faţă de 2011, la 73,5 milioane lei (16,5 milioane euro), în timp ce cumpărătorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane lei (740.000 euro).

În noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, anunţa achiziţia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din România de la grupul german Metro, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a vizat şi unităţile din Polonia, Ucraina şi Rusia. Tranzacţia este analizată în prezent de Consiliul Concurenţei.

real,- Hypermarket a intrat pe piaţa de retail din România în martie 2006, când a deschis primul magazin în Timişoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piaţa locală, compania a înregistrat pierderi, de 158 milioane lei în anul menţionat, acestea crescând cu 28,8% în 2008 şi cu 20% în 2009, după care s-au redus cu 63% în 2010, dar au urcat din nou în 2011, cu 33%.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescător până în 2011, când s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la trei miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri netă a Real a scăzut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Şi Auchan, care a deschis primul hipermarket din România în noiembrie 2006 şi deţine în prezent 10 unităţi, a înregistrat pierderi în perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri şi-a menţinut însă trendul crescător de la an la an, în 2012 retailerul înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, cu afaceri cumulate de peste un miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.

Kaufland a avut an

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°