Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR Leasing aşteaptă un credit de 75 mil. euro de la BEI pentru finanţarea IMM

Publicat in Ziarul Financiar, marți 16 iulie 2013 ·

BCR Leasing, a cincea companie de pe piaţă după volumul finanţărilor de anul trecut, ar putea obţine o linie de credit de aproximativ 75 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), proiectul urmând în prezent circuitul de evaluare conform procedurilor instituţiei financiare internaţionale. Banii vor fi alocaţi în cea mai mare parte pentru finanţarea clienţilor din categoria IMM, o cotă de până la 30% putând fi orientată către proiecte derulate de companii de talie medie şi de municipalităţi. BEI continuă astfel campania de susţinere a sectorului financiar local contribuind la înlocuirea liniilor de credit de la băncile-mamă. BCR a semnat în primăvara acestui an contractul pentru un nou credit de 50 mil. euro pentru IMM şi companii medii, BEI ajungând astfel la un portofoliu de 300 mil. euro pe relaţia cu cea mai mare bancă din România. Subsidiara de leasing a acesteia, BCR Leasing, este în plin proces de relansare, având ambiţia să ajungă la o cotă de piaţă de 10% după restructurarea prin care a trecut în ultimii ani, în principal pe seama fructificării oportunităţilor de cross selling cu banca. Pe 2012 compania a avut o cotă de piaţă de 6,1%. Împrumutul substanţial pe care urmează să-l obţină de la BEI va susţine strategia de creştere.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2013

BCR Leasing, a cincea companie de pe piaţă după volumul finanţărilor de anul trecut, ar putea obţine o linie de credit de aproximativ 75 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), proiectul urmând în prezent circuitul de evaluare conform procedurilor instituţiei financiare internaţionale. Banii vor fi alocaţi în cea mai mare parte pentru finanţarea clienţilor din categoria IMM, o cotă de până la 30% putând fi orientată către proiecte derulate de companii de talie medie şi de municipalităţi. BEI continuă astfel cam

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 22 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°