Mesajul a fost trimis. Multumesc!

600 de șoferi amendați în două zile

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 16 iulie 2013 ·

160 de polițiști au participat la o acțiune care a avut loc în week-end în tot județul pentru prevenirea infracțiunilor de orice fel. Așa cum era de așteptat, rezultatele nu au întârziat să apară, în doar două zile au fost prinși 10 hoți, în unele cazuri fiind vorbab despre fapte înregistrate cu autori necunoscuți. Au fost găsite patru persoane urmărite și au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 30 în flagrant, 29 dintre acestea fiind la regimul rutier. Au fost verificate aproape 700 de autovehicule iar 600 de șoferi au fost amendați, dintre aceștia 10 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, și aproximativ 300 pentru că au condus cu viteză peste limita legală admisă. 34 de șoferi au rămas fără permisele de conducere, iar alți 14 fără certificatele de înmatriculare. Alte 108 persoane au fost amendate pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Valoarea totală a amenzilor este aproximativ 300 de mii de lei. În urma aceleiași acțiuni au fost controlate  17 firme, 55 obiective asigurate cu pază și doi transportatori de valori.

 

Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/actualitate/600-de-soferi-amendai-in-doua-zile.html

160 de polițiști au participat la o acțiune care a avut loc în week-end în tot județul pentru prevenirea infracțiunilor de orice fel. Așa cum era de așteptat, rezultatele nu au întârziat să apară, în doar două zile au fost prinși 10 hoți, în unele cazuri fiind vorbab despre fapte înregistrate cu autori necunoscuți. Au fost găsite patru persoane urmărite și au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 30 în flagrant, 29 dintre acestea fiind la regimul rutier. Au fost verificate aproape 700 de autovehicule iar 600 de șoferi au fost amendați, dintre aceștia 10 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, și aproximativ 300 pentru că au condus cu viteză peste limita legală admisă. 34 de șoferi a

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 2 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°