16 iulie 2013
Comunicat de presă
Consultările secretarului de stat Bogdan Aurescu cu Patricia Flor, Reprezentantul Special al UE pentru Asia Centrală
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu s-a întâlnit marţi, 16 iulie 2013, cu Patricia Flor, Reprezentantul Special al UE pentru Asia Centrală.
Bogdan Aurescu a subliniat importanţa acestei runde de consultări cu oficialul UE, care oferă posibilitatea unui schimb de opinii aprofundat asupra implementării Strategiei UE pentru Asia Centrală, respectiv armonizarea cu această strategie a acţiunilor bilaterale ale României cu ţările din regiune. La rândul său, Patricia Flor a exprimat apreciere pentru implicarea activă a României în Asia Centrală şi pentru relaţiile foarte bune ale României cu statele din regiune. Au fost trecute în revistă teme de interes precum: problematica energetică, problema gestionării resurselor de apă, managementul şi securizarea frontierelor, combaterea traficului de droguri, precum şi evoluţiile din Afganistan în contextul retragerii ISAF la finalul lui 2014 şi implicaţiile asupra securităţii în Asia Centrală.
Secretarul de stat din MAE român a arătat că Asia Centrală este o zonă de interes major pentru România, atât din punct de vedere al resurselor energetice şi potenţialului economic şi de transport de care dispune, cât şi prin prisma ameninţărilor la adresa securităţii provenind din Afganistan şi care străbat regiunea. A făcut o prezentare a relaţiilor României cu statele central-asiatice, cu accent pe participarea ţării noastre la iniţiativele UE în Asia Centrală (burse de studii acordate studenţilor din regiune, implicarea în gestionarea resurselor de apă transfrontaliere şi furnizarea de expertiză în problematica securizării frontierelor, ca stat care asigură frontiera estică a UE etc.).
Bogdan Aurescu a prezentat, de aseme