"Nevoie avem doar de cele necesare într-o lume în care nimic nu e sigur". Ah, da, cum era butada dlui Ponta?"Şi când zic că e sigur, nu înseamnă că e cert".Dar pe Facebook, aici, în lumea lui "Io&U", lucrurile acestea nu există. La anii ăştia, orice femeie are secretul ei cu Dumnezeu, ierţi dar nu prea uiţi, şi greu apuci să îţi dai destinul la share, făcând cu cineva "o viaţă de om"."Facebook", "alegeri", "nevoi" şi "supravieţuire":o lume nouă.

Zăresc la o prietenă, pe „reţeaua de chipuri”, că de, Facebook e a doua noastră realitate (şi aici mă includ şi pe mine, drept dovadă că în bara mea stă minimizat butonul care te aduce în lumea celor care stau la grămadă, Facebook- chit că aici politica e „mai mult face, mai puţin book”), cel mai frumos status din dimineaţa asta: “La 8 ani îmi doream un căţel.

La 10 ani îmi doream pantaloni evazaţi.

La 12 ani îmi doream să-mi ondulez părul.

La 14 ani îmi doream un băiat numit Robble.

La 16 ani îmi doream un autoturism.

La 20 de ani mi-am dorit să fac alegeri greşite.

Acum îmi doresc totul.

Nevoie am însă doar de cele necesare pentru a supravieţui.”

Colega pusese “la perete” câteva cuvinte dintr-o carte pe care nu o desluşisem, dar care părea că vorbeşte pentru majoritatea sileuetelor feminine din generaţia noastră. La o adică, nu neapărat ordinea aceea era prioritară, dar de la 20 încolo, lucrurile nu se mai zbat între alb şi negru, între bine şi rău, între “once upon a time” şi “let`s live happily ever after”.

E vârsta la care începi să te mândreşti chiar cu privilegiul de a trăi într-o lume tărcată, cu tot ce e mai naiv şi tot ce e mai dur, în care singura cale de mijloc e fericirea între tot ceea ce e necesar şi tot ceea ce e suficient pentru a supravieţui. Sunt anii în care orice femeie are secretul ei cu Dumnezeu, în care ierţi dar nu prea uiţi, în care „Robble”