Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Silaghi a fost propus oficial de către PNL pentru postul de ministru al Transporturilor

Publicat in Romania TV, marți 16 iulie 2013 ·

Conducerea PNL reunită în şedinţă la Palatul Parlamentului l-a desemnat pe Ovidiu Silaghi drept propunerea oficială a liberalilor pentru înlocuitorul lui Relu Fenechiu în funcţia de ministru al Transporturilor, informează Mediafax citând surse liberale.

Conform surselor citate, votul a fost secret, pe buletine de vot, singura propunere fiind Ovidiu Silaghi.

Nominalizarea acestuia la Transporturi a întrunit 47 de voturi "pentru" şi 5 voturi "împotrivă", au relatat aceleaşi surse.

Şedinţa BPN al PNL a început la ora 13.00, cu o oră întârziere faţă de programul anunţar şi a fost condusă de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, este plecat din ţară.

Înaintea şedinţei, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

Victor Ponta a mers la Cotroceni marţi dimineaţă pentru a discuta cu preşedintele despre numirea lui Ovidiu Silaghi ca ministru al Transporturilor în locul lui Relu Fenechiu.

Primul-ministru a precizat, la România TV, că preşedintele nu a dat un răspuns clar dacă va accepta nominalizarea lui Silaghi. "Am avut o discuţie informală cu preşedintele. Ştiam de la colegii liberali că propunerea lor va fi probabil Ovidiu Silaghi. Domnul preşedinte a spus că se gândeşte şi că probabil, la sfârşitul săptămânii, îşi va face cunoscut punctul de vedere", a declarat Ponta.

Acesta a arătat că nu este vorba de o ezitare sau temere a preşedintelui de a-l accepta pe Silaghi, ci doar de un timp de reflecţie pe care acesta ş-i l-a luat. "A luat act de ace

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Ciucă înţeapă: Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD

Mediafax acum o ora
„Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald, asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°