Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ar trebui plătiţi în funcţie de prezenţă şi atunci sigur vor mai sta la muncă -Funcţionarii primăriei Curtea de Argeş nu ţin niciodată cont de programul de lucru

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 16 iulie 2013 ·

Este cunoscut faptul că deşi programul de funcţionare al primăriei este de la 8 la 16, mai nimeni nu se trezeşte aşa de dimineaţă. Majoritatea autoturismelor funcţionarilor trec spre instituţie aproape de ora 9. Deşi condica este semnată, în dreptul rubricii „minute întârziere” nu apare nicăieri nimic…

Pentru că nimeni nu îi penalizează, funcţionarii publici nu se mai feresc şi petrec ore bune prin baruri

O altă parte a funcţionarilor, mizând pe faptul că trebuie să facă şi ceva muncă de teren, îşi petrec bună parte a timpului în baruri la cafea sau chiar la pauza de prânz prin restaurante. Nu o dată au fost surprinşi de primar sau viceprimar în timp ce lungeau pauza de masă prin cârciumile din apropierea primăriei. De altfel, toată lumea glumeşte pe seama acelora care sunt cunoscuţi că nu prea stau la muncă, dar nimeni nu ia măsuri.

Un exemplu concret l-am avut vineri după amiază. Deşi mai erau cel puţin 30 de minute până la încheierea programului, prim primărie „bătea vântul”. Una câte una maşinile funcţionarilor ridicau bariera nou montată. La etajul 2, birourile erau deja încuiate. Nimeni la Transporturi, nimeni la Situaţii de Urgenţă şi nimeni pe la urbanism. Singurele care nu plecaseră mai devreme erau cele de la starea civilă.

De la ora 3 calculatoarele se opresc

Nici la primul etaj situaţia nu era mai diferită. Deşi câteva funcţionare mai erau încă prin birouri, fie îşi făceau bagajele, fie îşi clăteau ceştile de cafea. Oricum toate calculatoarele erau oprite şi toată lumea se gândea la week-end. Despre primar şi viceprimar nu mai putea fi vorba la acea oră iar maşina primăriei era deja parcată în faţa blocului şoferului, asta probabil după ce omul îşi făcuse şi cumpărăturile pe la vreun supermarket din oraş, aşa cum face de obicei, pe timpul şi motorina plătită de argeşeni.

Ultima dată când s-a auzit că viceprimarul C

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 47 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 37 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 44 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 14 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum 2 ore
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 52 minute
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°