Chişinăul este atestat documentar, prima dată, la 17 iulie 1436. Atunci, domnii Ţării Moldovei, Ilie şi Ştefan i-au dat lui Oncea-logofăt “pentru credicioasă slujbă”, mai multe sate pe râul Răut. Stabilind hotarele acestor sate, documentul menţionează: “...şi la (râul) Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărască în dreptul păduricii...” 

A doua menţiune datează din 1466. Este un document de proprietate prin care voievodul Ştefan cel Mare îi dă unchiului său, Vlaicu o silişte la Chişinău. Mai bine de 100 de ani, moşia a fost stăpânită de urmaşii lui Vlaicu Pârcălab. În 1641, Chişinăul devine moşie mânăstirească; domnitorul Vasile Lupu îl trece în stăpânirea Mânăstirii Sfânta Vineri din Iaşi, unde a rămas până în secolul al XIX-lea.

În anul 1666, locuitorii Chişinăului sunt numiţi târgoveţi, iar în anul 1673, Chişinăul apare in documente ca târg, alături de alte 32 de târguri ale Moldovei. În anul 1788, se produce cel mai mare dezastru din istoria Chişinăului, când construcţiile oraşului au căzut pradă flăcărilor incendiului provocat de armata turcă.

După încheierea păcii din Bucureşti, în 1812, trupele ruseşti se retrag din Ţările Române, anexând la Imperiul Rus partea răsăriteană a Moldovei, de la Prut până la Nistru, iar Chişinăul este desemnat capitală a provinciei Basarabia. Iniţial, administraţia ţaristă a acceptat existenţa şcolilor şi a serviciului religios în limba română. Dacă, însă, în 1833, limba română era predată la liceul regional din Chişinău, către 1870, ea a fost absolut interzisă; în nicio bibliotecă din Chişinău nu se mai găsea vreo carte românească, iar aducerea lor de peste Prut era imposibilă. În 1875, în Basarabia, erau 355 de şcoli primare cu 28.000 de elevi la o populaţie de 1 milion de locuitori, din care două treimi moldoveni. Statisticile arată că, în loca