Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFACERE: Cât ar putea câştiga medicii din cardurile de sănătate

Publicat in Pandurul, joi 18 iulie 2013 ·

Câteva mii de gorjeni vor primi în perioada următoare cardul naţional de sănătate, a explicat directorul adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. Problema pare să fie însă inscripţionarea cardurilor cu datele pacienţilor şi distribuirea lor. Medicii de familie nu vor să facă acest lucru, dar Casa de Sănătate spune că aceştia pot câştiga foarte mulţi bani şi chiar îi învaţă cum să facă acest lucru

Intenţiile Casei Naţionale de Sănătate sunt ca, din 2014, românii să primească un card de sănătate ce va cuprinde datele de identificare, grupa sanguină, Rh, boli cronice şi acceptul privind donarea de organe. În plus, cipul de pe cardul de sănătate va fi integrat în buletinele sau cărţile de identitate noi. În 2014 buletinele şi cardul de sănătate vor deveni un singur document. Cardul are o valabilitate de 5 ani şi costă 2,2 euro plus TVA şi va fi de mare ajutor sistemului sanitar, în sensul că se va şti istoria fiecărui pacient. „Se va face economie la sistemul de sănătate pentru că elimină posibilitatea fraudelor“, spune directorul adjunct al Casei de Sănătate Gorj, Daniel Şurlea.

Cum să câştige 100 de milioane de lei vechi

Şi la medic gorjenii se vor prezenta cu acest card, dar informaţiile de pe el trebuie citite cu un aparat special. Achiziţionarea acestuia, dar şi distribuirea lui creează neînţelegeri între medici şi Casa de Sănătate. „Nu suntem de acord. Nu vom distribui cardul de sănătate, nici nu-l vom inscripţiona. Nu e problema noastră, nici în interesul nostru nici al pacienţilor noştri, ci doar al Casei de Sănătate. Casa trebuie să se ocupe de inscripţionare şi distribuirea cardului“, explică şeful Colegiului Medicilor de Familie, Mihai Moisescu.

În acelaşi timp, directorul Şurlea de la Casa de Sănătate spune că inscripţionarea acestor carduri le-ar aduce beneficii substanţiale medicilor de familie. Şurlea spune

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 18 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 15 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 13 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum o ora
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°