Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam Gheorghe Oancea

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 17 iulie 2013 ·

O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet generos s-a ridicat la cer, iar noi ne luam ramas bun, cu durere profunda si ochii plini de lacrimi, de la bunul nostru prieten Gheorghe OANCEA. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia CONSTANTINESCU *** Consiliul Judeţean Constanţa deplânge tragica dispariţie a celui ce a fost Gheorghe OANCEA, Preşedinte Fondator al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România. La doar 64 de ani Gheorghe OANCEA lasă o imensă durere în suflet celor care l-au cunoscut, familiei şi prietenilor. Corpul neînsufleţit va fi depus până mâine, joi 18 iulie orele 12, la Centrul de Perfecţionare a Scafandrilor de pe strada Soveja, parcul Tăbăcărie. Slujba religioasă va avea loc la ora 13:00, la biserica Sf. Nicolae din cartierul Coiciu iar înmormântarea la ora 14:00 la cimitirul Central. *** Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel CONSTANTINESCU, alături de consilierii judeţeni regretă trecerea în nefiinţă a celui ce le-a fost prieten şi colaborator, Gheroghe OANCEA. Preşedinte Fondator al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, Gheorghe OANCEA a fost şi va rămâne unul dintre oameni care au însemnat enorm în viaţa publică a judeţului Constanţa şi a Dobrogei, în ultimii 20 de ani. Scafandru, om de afaceri, prieten, soţ şi tată Gheroghe OANCEA lasă în urmă o comunitate care l-a iubit, preţuit şi respectat. Cei ce doresc să-şi ia rămas bun de la cel ce a fost Gigi OANCEA,o pot face până mâine joi 18 iulie orele 12:00, la Centrul de Perfecţionare a Scafandrilor de pe strada Soveja, parcul Tăbăcărie. Slujba religioasă va avea loc la ora 13:00, la biserica Sf. Nicolae din cartierul Coiciu iar înmormântarea la ora 14:00 la cimitirul Central. Dumnezeu să-l odihnească!

O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet generos s-a ridicat la cer, iar noi ne luam r

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 41 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°