În ciuda scăderii puterii de cumpărare, majoritatea românilor preferă să cumpere produse IT şi telecom noi.
Conform celui mai recent studiu GfK Omnibus, 82% dintre românii care deţin un telefon mobil declară că au cumpărat acest gadget nou. Procentul este similar atât la telefonul mobil obişnuit cât şi la smartphone. Preferinţa pentru „nou” este susţinută în mare parte de ofertele avantajoase ale operatorilor de telefonie la aparatele noi, dar şi de dorinţa de a deţine un telefon proaspăt ieşit din fabrică, ca o garanţie a unei utilizări cât mai îndelungate şi fără probleme.
Conform datelor din cercetarea GfK Temax, valoarea totală a pieței de telefoane mobile și smartphone-uri noi a crescut cu 18% în primul trimestru al lui 2013 față de aceeași perioadă a anului trecut, însumând 88 de milioane de euro, valoare estimată nesubvenționată.
Noile modele de smartphone-uri lansate în ultima perioadă au contribuit la creșterea acestui segment cu 58%, în timp ce o scădere a cererii pentru telefoane mobile a produs o rată de creștere negativă de -29% pentru aceste produse. Există însă şi o categorie de utilizatori cu o sensibilitate crescută la preţ care preferă device-urile la mâna a doua, achiziţionate în special de la alte persoane, evitând interacţiunea cu canalele oficiale (magazine online sau offline).
Întrebaţi despre modalitatea prin care au achiziţionat telefonul, 81% dintre cei care au un telefon mobil clasic cumpărat la mâna a doua au avut drept furnizor o altă persoană. Cei care deţin cartele telefonice sunt în cea mai mare măsură orientaţi către achiziţionarea unui telefon obişnuit la mâna a doua. Aceasta reprezintă o soluţie la îndemână care nu necesită o investiţie financiară foarte mare în contextul în care probabil nici valoarea lunară a cheltuielilor cu numărul respectiv nu este una considerabilă. La polul opus se sit