Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fotograf doljean expune imagini cu Gorjul în toată ţara

Publicat in Pandurul, vineri 19 iulie 2013 ·

Fotograful doljean Marinel Tira expune la Curtea de Argeş o serie de fotografii realizate pe Valea Gilortului, în judeţul Gorj. Tira a mai avut în mai 2012, la Târgu Jiu, vernisajul expoziţiei „Pe meleaguri gorjene” ce cuprinde 36 de fotografii alb-negru şi color care înfăţişează trăsăturile esenţiale ale arhitecturii tradiţionale a locuinţelor satelor de nord din Oltenia. Acum, o parte din Gorj va fi cunoscută şi de Curtea de Argeş. Expoziţia de la Curtea de Argeş va fi deschisă astăzi, 19 iulie 2013, şi va rămâne pe simezele muzeului timp de două săptămâni.

Acesta expune la Curtea de Argeş, la invitaţia Muzeul Municipal, fotografii care înfăţişează Gorjul, o parte dintre ele realizate în tabăra de cercetare de la începutul lunii iulie, în localităţile din Valea Gilortului. Expoziţia îşi păstrează numele precedentelor, "Pe meleaguri gorjene", continuând seria prezentării a ceea ce defineşte Gorjul, turistic si tradiţional.

Marinel Tira a participat şi la câteva ediţii ale Festivalului internaţional al artelor vizuale GorjFest, iar anul acesta a făcut parte din echipa Taberei de cercetare etnofolclorică organizată anual de către Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Marinel Tira a mărturisit că a ales să petreacă timp îndelungat în Gorj şi să-i surprindă acestuia locuri si momente aparte atât datorita colegului de breasla, artistul fotograf Teodor Dădălau, care l-a făcut sa îndrăgească Gorjul aproape mai mult decât locurile natale, cât şi ospitalităţii de excepţie a mai tuturor oamenilor la casele cărora a poposit cu aparatul de fotografiat.

Fotograful doljean Marinel Tira expune la Curtea de Argeş o serie de fotografii realizate pe Valea Gilortului, în judeţul Gorj. Tira a mai avut în mai 2012, la Târgu Jiu, vernisajul expoziţiei „Pe meleaguri gorjene” ce cuprinde 36 de fotografii alb-negru şi color

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 35 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 3 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Oamenii de ştiinţă se tem că o pandemie de gripă aviară s-ar putea instala pe nesimţite

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă care urmăresc răspândirea gripei aviare sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că lacunele în monitorizare îi pot ţine cu câţiva paşi în urma momentului izbucnirii unei noi pandemii, potrivit interviurilor Reuters cu mai mult

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 4 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°