Aş putea scrie o carte cu textele mele despre mata. Dar aş face-o pur „existenţial". Ca să mănânc. Căci, spre a mă hrăni am treabă nu cu tine.
Cu Eminescu, Goethe, Nichita, Cezar Ivănescu, Prevert, Pessoa, Ginsberg, Krane, Voznesenski, Rojdestvenski, Ahmadulina... Mă rog, o gaşcă poliglotă şi cosmpolită. N-ai tu treabă. Unora nici să le silabiseşti numele nu reuşeşti...
Zăpăceşti lumea, fată! O derutezi moralmente. E drept că şi presa asta famelică se cam ţine de coada ta. Ba, mai ieri erai cu Botezatu. Că aşa te-ai lansat: „Blonda lui Bote"... Apoi, te combinaşi cu Prinţul Cristea din jocul de fotbal. Sau, doar te concubinaşi cu el...
Pe când făcea naveta la Cluj, făceai şi tu o naveţică mititică, măy! Dar, cu avionul... Şi te-ai cam despărţit de el când plecă în Belgia. Apoi, ghinionul lui.
Şi, al tău. Se repatriază. Direct la tine. La tine care o puseseşi de o căsnicie. Cu un băiat civilizat. Plăcut. Venit tot din lumea asta zornăitore şi insidioasă ca un şarpe cu clopoţei. Ce ai tu cu Slav în comun nu pricep...
Acum, că Prinţul s-a întors neaşteptat de iute din Belgia a precipitat chestiunea. A agitat-o. Chiar a tulburat-o. Căci, nu se mai ştie tu cu cine eşti. Cu fostul concubin sau cu viitorul soţ. Bag sama că ţie îţi lipseşte un pic să compui un mare complex: patrulaterul amoros. Cu Bote...
Nu, nu se conjugă nimic cu morala, Bianca. Dar, nu despre asta vorbim aici... Ci, despre drepturi. Cristea are drept de acces la tine ca fiind cel vechi. Dar Slav are şi el drepturi ca viitor soţ. Bote te-a botezat... Eu pe Cristea nu-l blamez. Te iubeşte cu vechi dovezi. Şi, atunci cine e vinovat? Tu, fată! Că-i joci, bietele făpturi, pe degete.
Pe picioarele din faţă. Îi consumi. Îi storci. Le furi seva. Nu te mai juca, Bianca, de-a mama şi de-a tata! Puneţi-o-vă. Trăgeţi-o-vă. Pupaţi-vă. Sugeţi-vă. Acuplaţi-vă. Sodomizaţi-vă. Cu
