La data de 16.07.2013, în jurul orei 19.30, Poliţia Oraşu-lui Vicovu de Sus a fost sesizată de I.L., de 16 ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de 15 - 16.07. a.c., a fost victima unei agresiuni sexuale comise de Pavel B., de 31 de ani, şi Ioan B., de 20 de ani, ambii din oraşul Vicovu de Sus.
Echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, din cercetările efectuate, a stabilit faptul că, în seara zilei de luni, în timp ce victima se afla în lunca râului Suceava, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, împreună cu Constantin G. şi Georgeta M., în autoturismul proprietate a celui dintâi, a fost „luată de Pavel B., care a transportat-o, cu un alt autoturism, tot în lunca râului Suceava, într-un loc izolat, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale”.
Pavel a luat legătura Ioan, care a venit în acel loc, unde a obligat-o şi el să întreţină relaţii sexuale normale. Ulterior, Ioan a dus-o la domiciliu, la solicitarea presupusei victime.
I.L. a fost prezentată Laboratorului de Medicină Le-gală Rădăuţi şi, în urma examinării, a rezultat că prezintă o deflorare completă, care, din punct de vedere al aspectului morfologic, putea fi produsă în 15.07. a.c., între orele 0 şi 4. Fata prezenta o echimoză pe antebraţul stâng, care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, ceea ce, potrivit specialiştilor, nu este specific constrângerilor fizice sau opoziţiei la viol. Din punct de vedere medico-legal, informează poliţia, nu se exclude producerea unei agresiuni sexuale. Leziunile pot data din data de 15.07.2013, s-a stabilit negru pe alb.
În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, s-a reuşit identificarea lui Pavel B., iar, în urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a confirmat începerea urmării penale faţă de cei doi autori sub aspectul comiterii infracţiunii de viol. @