Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Salvarea băncilor "too big to fail" cu bani publici este un atac la democraţie. "De ce să nu plătească acţionarii?"

Publicat in Ziarul Financiar, joi 18 iulie 2013 ·

Pe piaţa românească nu există bănci "too big to fail", dar sunt instituţii de credit mari comparativ cu economia românească, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că la baza stabilităţii financiare trebuie să stea un cadru transparent,  

"E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în Romania nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă", a spus Isărescu.

Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.

Şeful băncii centrale a arătat că una lecţiile crizei o reprezintă riscul falimentului unei instituţii de credit foarte mari, care poate să afecteze atât stabilitatea financiară cât întreaga economie a unei ţări.

"O bancă mare (...) dacă vrei s-o stabilizezi cu bani de la buget ai nişte costuri enorme. Şi apoi, de ce să plătească contribuabilii. Vedeţi la ce problemă de atac la democraţie se ajunge. De ce să nu plătească acţionarii şi cei care au beneficiat de dobânzi de 5%, ca deponenţii de la Bank of Cyprus", a continuat guvernatorul BNR.

El consideră că nivelul garantat de 100.000 de euro pe deponent şi pe bancă este suficient pentru realitatea economică şi socială din România.

Isărescu a simţit nevoia să revină asupra declaraţiei economistului şef al BNR, Valentin Lazea, şi să explice că sfatul acestuia privind spargerea depozitelor mari şi distribuirea sumelor în mai multe bănci era unul de bun simţ, car

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 10 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°