Poliţiştii Postului Ulma au fost sesizaţi de despre faptul că Anastasia B., în vârstă de 85 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni sexuale în 15.07 a.c., în jurul orei 21.
La nivelul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a fost constituită o echipă operativă, care a identificat victima la locuinţa sa, situată în satul Nisipitu.
Aceasta a declarat că, în seara zilei de 15.07.2013, în jurul orei 21, în timp ce se afla în locuinţa sa, Dumitru M., de 19 ani, localnic, a pătruns în interior, unde, prin acte de violenţă, a încercat să o imobilizeze, să o dezbrace şi să întreţină relaţii sexuale cu ea. Ulterior, victima a reuşit însă să fugă din locuinţă.
Anastasia a fost prezentată Laboratorului de Medicină Legală Rădăuţi, iar, în urma examinării, medicul legist a stabilit că leziunile necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale, loviturile nu sunt specifice agresiunii sexuale, nefiind însă exclusă producerea lor în condiţiile unei tentative de agresiune sexuală.
În urma măsurilor operative întreprinse, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe Dumitru M., care a fost condus la sediul Postului de Poliţie Ulma, iar, în baza probatoriului administrat, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de viol, violare de domiciliu şi loviri sau alte violenţe.
Autorul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.