Ieri, pe la ora douăsprezece şi jumătate, autocarul şi microbuzele parcate în faţa minei Paroşeni, care-i aduseseră la şut pe ortacii din schimbul II şi care, mai apoi, s-au pus pe stand by, în aşteptarea minerilor din primul schimb al zilei, nu s-au mai umplut ca de obicei.
Fapt care a adeverit
spusele ortacilor, rostite în sala de apel în jurul orei cinci, înainte de a coborî în subteran. Anume că ei, 202 la număr, au de gând să se blocheze în adâncul minei, până când se va găsi soluţia funcţionării şi livrării ritmice a producţiei de cărbune extras de la Paroşeni. Fiindcă învăţaseră bine lecţia din luna mai, când, prin comanda de zece mii de tone de cărbune, li se oferise doar un paleativ, au avertizat că, de data aceasta, nu mai sunt dispuşi să audă promisiuni şi vorbe amăgitoare. Ei doresc o garanţie scrisă cum că producţia de cărbune a minei va fi preluată imediat şi va fi plătit exact la preţul exploatărilor miniere catalogate ca viabile.
Lor li s-au alăturat,
după ce au ajuns la locurile de muncă, şi cei 86 de mineri din schimbul al doilea. Iniţial, aceştia ar fi vrut să protesteze la suprafaţă, dar, ulterior, au acceptat să coboare în subteran, pentru a le fi alături ortacilor care stăteau acolo de la primele ore al dimineţii zilei de joi. Decizia minerilor de a se autobloca în subteran nu l-a luat prin surprindere pe ing. Laszlo Domokos, preşedintele Sindicatului Huila.
În declaraţia
pe care dumnealui a făcut-o presei şi reporterilor de la televiziunile locale a precizat că, în urma rezolvării pompieristice, în mai, a problemei producţiei de cărbune extras la mina Paroşeni, era de aşteptat un asemenea protest. Domnia sa a fost, de fapt, cel căruia minerii care aveau de gând să se blocheze în măruntaiele pământului îi spuseseră că, de data aceasta, nu mai acceptă vorbe deşarte. Pentru că,
