09:38 l În perioada 17-19 iulie 2013, o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condusă de ministrul argesean Daniel Constantin efectueaza o vizită în Spania, unde va avea o serie de întrevederi cu oficiali ai Guvernului
spaniol dar şi cu reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Comunităţilor de Irigatori sau ai Comisiei de agricultură, alimentaţie şi mediu înconjurător din Congresul Deputaţilor. În cadrul programului sunt prevăzute întrevederi cu ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Mediului Înconjurător, Miguel Arias Canete şi cu Jose Ignacio Lorens Torres, Preşedintele Comisiei de agricultură, alimentaţie şi mediu înconjurător – Congresul Deputaţilor. Programul vizitei prevede întâlniri la Madrid şi deplasări în regiunea Extremadura, o zonă cu o infrastructură de irigaţii dezvoltată în mod deosebit. Cu ocazia acestor consultări, partea română are în vedere realizarea unui schimb de opinii cu interlocutorii spanioli pe teme precum implementarea PAC, absorbţia fondurilor europene, evaluări privind implementarea viitoare a reformei PAC recent agreate, îmbunătăţirea funcţionării lanţului agro-alimentar, experienţa spaniolă în ce priveşte cooperativele agricole şi asigurările agrare. Nucleul consultărilor din Spania se va circumscrie interesului părţii române pentru experienţa spaniolă în modernizarea şi gestionarea irigaţiilor – domeniu prioritar pentru Guvernul român. De asemenea, oficialul român va vizita instalaţiile de irigaţii din Montijo, unde se regăsesc culturi de cereale (grâu, orz si ovăz), măsline, stejar, viţa de vie, cartofi, ardei, varză, roşii, lucernă, porumb, fasole, etc. „Aşa cum am anunţat încă de la preluarea mandatului sectorul irigaţiilor este prioritar pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În anul 2013, a fost realizată prima umplere a canalelor de irigaţii. Prin intermediu