Muzică, dans şi voie bună în faţa blocului. 10 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani au avut o iniţiativă ieşită din comun. Ei au organizat un ”mini spectacol” în faţa blocului. Spectatori au fost părinţii, vecinii, dar şi alte persoane care au trecut prin zonă în acel moment.
10 copii, vecini într-un cartier din zona Peco, au decis să iasă din tipare şi au pus ”bazele” unei trupe intitulată ”Music Star”. După ce au pus la punct toate detaliile organizării unui ”mini concert”, micuţii au confecţionat şi invitaţii pe care le-au înmânat vecinilor: ”Vă invităm la concertul trupei Music Star, astăzi, ora 21:30. Vă aşteptăm cu drag”.
Vizibili emoţionaţi înainte de începerea spectacolului, micuţii şi-au intrat rapid în rol şi au dovedit că toţi ne naştem ”artişti” important este să ştim să ne cultivăm această pasiune. După ce au cântat şi au dansat, artiştii au fost răsplătiţi de vecini cu bomboane. Spectatorii au fost extrem de încântaţi de iniţiativă şi au aplaudat continuu reprezentaţiile copiilor.
”Am fost încântaţi de idee. Este o iniţiativă lăudabilă. Am fost plăcut surprinsă să constat că tinerii din ziua de astăzi au şi alte preocupări”, ne-a declarat un spectator.
Micii artişti au promis că vor mai organiza astfel de acţiuni şi pe viitor, totul depinde de durata în care vor învăţa melodii şi mişcări noi.