Este cu totul neobişnuit şi aproape imposibil de găsit un exemplu în care un secretar din cabinetul prezidenţial (echivalentul miniştrilor din sistemul european) să fi fost numit în funcţie după ce asupra sa au planat suspiciuni asupra moralităţii sau legalităţii faptelor sale!

Povestea întreagă din jurul condamnării ministrului Relu Fenechiu i-ar lăsa cu siguranţă mască până şi pe cei din Burkina Faso, ca să îi parafrazez sarcastica şi aroganta remarcă. Ministrul condamnat al transporturilor s-a văzut zilele trecute transportat într-un peisaj suprarealist din ţara subdezvoltată atunci când justiţia „lui Băsescu” a îndrăznit să îl condamne la cinci ani pentru o afacere care, potrivit anchetatorilor, a păgubit compania Electrica şi pe noi toţi, cu aproximativ 2,3 milioane de dolari. Suspiciunile de imoralitate, acuzaţiile trimise instanţei, în fine, condamnarea, nu sunt destul pentru ca Fenechiu să îşi dea demisia din toate funcţiile publice. Demisionând din guvern abia după sentinţă, el refuză să demisioneze din scaunul de parlamentar şi continuă să fie lider al Partidului Liberal. Colegii nu l-au lăsat la necaz: de la premierul Ponta care l-a numit în Guvern în ciuda acuzaţiilor de coruptie, la alţi parteneri de coaliţie şi de partid care i-au luat apărarea în mod patetic şi ridicol, sumedenie de personaje scriu în fiecare zi pasajele unei comedii triste despre neputinţele României de a-şi face curăţenie morală în cartierul rezidenţial.

În luna ianuarie 2013, raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliul Europei, privind progresul României în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), arăta că în timp ce „noul guvern a reiterat scopul de a combate corupţia, doi dintre miniştrii săi sunt cazuri confirmate sub acuzare de infracţiuni de corupţie”. „Este esenţial pentru credibilitatea noului guvern ca cei în exerciţiu să de