Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geneticienii din ce în ce mai aproape de un tratament în cazul sindromului Down

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 19 iulie 2013 ·

Geneticieni de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Massachusetts au anunţat că au reuşit să facă încă un pas în direcţia obţinerii unui tratament împotriva maladiilor genetice provocate de existenţa unui cromozom suplimentar în genom, conform BBC. Ei au reuşit să “dezactiveze” cromozomul care provoacă simptomele bolnavilor de sindromul Down, din celulele umane, în condiţii de laborator. Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei Nature, poate duce la apariţia unor noi tratamente eficiente împotriva acestui sindrom. Oamenii se nasc cu 23 de perechi de cromozomi, inclusiv cei doi cromozomi sexuali, existând astfel, în total 46 de cromozomi în fiecare celulă. Persoanele cu sindromul Down au trei copii ale cromozomului 21 şi nu două cum este normal. Acest cromozom în plus provoacă o serie de simptome cum ar fi dificultăţi de învăţare, îmbolnăviri de Alzheimer încă de la vârste tinere, şi reprezintă un risc crescut de afecţiuni ale sistemului cardiovascular. Terapia genetică a fost aplicată în cazurile în care îmbolnăvirile erau provocate de o singură mutaţie genetică. Dar până acum, ideea de a inactiva un întreg cromozom cu ajutorul unei singure gene părea de domeniul SF, chiar şi pentru experimentele de laborator. Cercetătorii americani au demonstrat că această abordare este posibilă, dar va mai fi nevoie de trecerea mai multor zeci de ani, probabil, până la aplicarea ei practică. “Dispunem acum de o nouă cale, calea cea bună, pentru a studia bazele celulare ale sindromului Down, cale ce poate duce la identificarea unor medicamente împotriva sindromului Down”, conform unuia dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu. Sursa: AGERPRES

Geneticieni de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Massachusetts au anunţat că au reuşit să facă încă un pas în direcţia obţinerii unui tratament împotriva maladiilor genetice provocate de existenţa unui cromozo

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°