Pe Lucian Croitoru îl ştiam, ce-i drept, un fan(atic) al pieţei libere, dar nu îmi imaginam că în arsenalul argumentelor pro-piaţă vor apărea şi proverbele ori zică­torile, într-un exerciţiu paremiologic care balansează undeva între mediocritate, suprarealism etnobancar şi pură instrumentalizare pseudointelectuală. La începutul lunii iulie, consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR şi fostul aproape prim-ministru al României a publicat pe site-ul cursdeguvernare.ro un text a cărui idee de bază este că „poporul român“ a fost dintotdeauna un adept al pieţei libere, dovadă stînd o serie de proverbe. Tare i s-o mai fi golit tolba de argumente lui Lucian Croitoru dacă ajunge să afirme: „Ele [proverbele şi zicătorile româneşti] arată un popor care crede în economia de piaţă liberă, în care oamenii şi firmele iau decizii libere respectînd un set de reguli bune. Înţelepciunea astfel depozitată a trecut testul timpului, pe cînd ideile care promovează în prezent etatismul nu îl vor trece. Acestea din urmă sînt doar conjuncturale, reflectînd atît influenţa anilor grei de comunism, cît şi întîrzierile cu care au fost promovate măsurile destinate refacerii economiei de piaţă“.

Domnul Croitoru nu vine nici măcar să spună: „uite, avem nişte proverbe care pot fi reinterpretate astăzi în cutare şi cutare fel“. Demersul lui metodologic se traduce mai degrabă în felul următor: „uite, avem nişte proverbe care ne arată că poporul român a fost mereu un adept al pieţei libere“. Păi nu e ăsta mai degrabă un fel de a ne arăta că protocronismul nu s-a pierdut, ci doar s-a transformat? Problema este că Lucian Croitoru nu scrie un articolaş fericit că a descoperit că, dacă ai idei puţine, dar fixe, le poţi vedea peste tot, precum îndrăgostiţii care văd pretutindeni semne ale iubirii ce şi-o poartă şi ale faptului că sînt făcuţi să fie împreună. Nu, el are