Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OFICIAL! Primul român pe care Dan Petrescu l-a luat la Dinamo Moscova! Jucătorul a semnat pe un an

Publicat in Pro Sport, vineri 19 iulie 2013 ·

George Florescu a semnat azi un contract pe un an cu Dinamo Moscova

*Florescu va purta numărul 21 la noua sa echipă

După lungi negocieri, George Florescu şi Dinamo Moscova au ajuns la un acord! Mijlocaşul român de 29 de ani care s-a antrenat în ultima lună cu clubul antrenat de Dan Petrescu, a semnat în această seară un contract pe un an cu Dinamo. Florescu nu i-a costat nimic pe moscoviţi, venind din postura de jucător liber de contract după ce îşi terminase acordul cu Astra Giurgiu în luna iunie. Este a treia "aventură” rusească pentru jucătorul cu 11 selecţii în naţionala României, care a mai jucat la Torpedo Moscova şi Alania Vladikavkaz.

”Sunt onorat să joc la Dinamo. M-am simţit foarte bine aici încă de când am venit în cantonamentul din Elveţia. Am înscris, am jucat bine şi mă bucur că am rămas aici. În ultima săptămână m-am antrenat de două ori şi am trecut examenul medical, dar nu cred că voi putea juca cu Anji, în meciul de la sfârşitul acestei săptămâni. Cred că la meciul de duminica viitoare, cu Spartak Moscova, voi fi apt sută la sută”, a spus Florescu pentru site-ul oficial al moscoviţilor.

Mijlocaşul român este a treia achiziţie a lui Dinamo din această săptămână. Moscoviţii îl mai transferaseră pe atacantul Vladimir Diadiun de la Rubin Kazan, pe care plătiseră 400.000 de euro şi pe fundaşul central olandez Douglas, care a venit gratis de la Twente.

Florescu este al doilea român pe care Petrescu îl antrenează la Dinamo după Adrian Ropotan, dar ex-dinamovistul se afla deja la echipa moscovită când antrenorul a preluat gruparea alb-albastră

George Florescu a semnat azi un contract pe un an cu Dinamo Moscova

*Florescu va purta numărul 21 la noua sa echipă

După lungi negocieri, George Florescu şi Dinamo Moscova au ajuns la un acord! Mijlocaşul român de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 21 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 57 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 18 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 53 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 55 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°