În fiecare an, la 20 iulie, Biserica dreptmăritoare îl pomeneşte, prin slujbe înălţătoare, pe Sfântul Prooroc Ilie. După tradiţia Sfintei Scripturi, Sf. Ilie a trăit cu opt sute de ani înainte de Christos, pe vremea regelui evreu Ahab şi era fiul unui preot al Legii vechi, pe nume Sovac, din cetatea Tesve din Galaad, de unde şi numele său, Tesviteanul.

Regele Ahab îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, închinătoare la zeul Baal, care l-a îndemnat pe soţul său să părăsească credinţa iudeilor, pe cea în Dumnezeu. Regele, preţuind mai mult frumuseţea femeii, a ascultat-o şi a dat poruncă în popor să-şi întoarcă faţa de la Dumnezeu, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe. Ilie Proorocul a venit la curtea regelui, l-a mustrat cu cuvinte aspre pentru rătăcirea lui, dar în zadar. Văzând că nu poate să-l readucă pe rege la credinţa strămoşească, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, timp de trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea sa de credinţă. Auzind despre această nenorocire, regele a hotărât să-l omoare pe Ilie, dar acesta s-a ascuns pe muntele Carmel şi, după trei ani şi jumătate, s-a întors la curtea regelui Ahab. Poporul, care suferise, în acest răstimp, de foamete, văzând adevărata dovadă a proorocului Ilie, a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeu cel adevărat!".

Minunile Sf. Ilie

Ilie ajunge mai târziu la văduva din Sarepta Sidonului, unde îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul. Comentatorii acestei minuni susţin că Ilie nu se adresează în mod exclusiv poporului evreu, de vreme ce îl învie pe fiul unei femei păgâne. Alţi comentatori spun că învierea fiului văduvei preînchipuia învierea tânărului din Nain, iar faptul că făina nu se termina era chipul înmulţirii pâinilor pe care avea să le facă Christos.

Spre sfârşitul anilor de seceta, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfânt