Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să salveze cineva PNL de el însuşi!

Publicat in Romania Libera, duminică 21 iulie 2013 ·

Eşecul loviturii de stat de vara trecută şi al lui Crin Antonescu personal, condamnarea lui Relu Fenechiu, condamnarea lui Gigi Becali, eşecul lui Andrei Marga la ICR, eşecul previzibil al proiectului de Constituţie propus de Comisia condusă de acelaşi Antonescu precum şi eşecul unei eventuale tentative de a modifica legea ANI, trag PNL într-un abis politic din care nu va mai putea ieşi. Dacă mai există cineva în acest partid capabil să privească realitatea în faţă, acest cineva trebuie să încerce să salveze PNL de el însuşi şi, implicit, de Crin Antonescu.

Domnul Fenechiu s-a dus după sentinţa de condamnare, la Antena 3, ca să declare că „Trebuie să se gândească judecătorii că şi eu am copii acasă, părinţi care aşteptau de la mine o carieră de succes şi acum mă văd în situaţia în care sunt.“ Nu, de fapt, judecătorii Înaltei Curţi nu trebuie să se gândească deloc la copiii şi părinţii domnului Fenechiu. Judecătorii nu trebuie să se gândească decât dacă există suficiente probe că Dl. Fenechiu a vopsit transformatoare vechi şi le-a vândut statului drept transformatoare noi şi să ia o decizie definitivă privind condamnarea fostului ministru al Transporturilor. Partea cu ”părinţii şi copiii” cădea, de fapt, în sarcina dlui Fenechiu, care, acum, când este chemat să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce a făcut, îşi aminteşte brusc de ”părinţi şi copii”, de parcă aceştia ar trebui să împartă cumva vina cu dl Fenechiu. Aceste declaraţii spun multe despre caracterul şi statura morală a dlui Fenechiu, dar mai spun ceva şi despre perspectiva sa asupra realităţii politice şi judiciare din România. După cum a declarat el însuşi şi după cum au remarcat mai mulţi comentatori, dl. Fenechiu nu a crezut niciun moment că va fi condamnat din diverse motive care merită investigate şi atunci când lumea reală l-a lovit violent peste faţă cu verdictul de condam

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 26 minute
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum 26 minute
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum 45 minute
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum o ora
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°