Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kerry anunţă un acord în vederea reluării negocierilor de pace între israelieni şi palestinieni

Publicat in Mediafax, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Secretarul de Stat american John Kerry a anunţat vineri un acord în vederea reluării negocierilor de pace între israelieni şi palestinieni, adăugând că negociatori din ambele tabere vor participa săptămâna viitoare la o reuniune la Washington.

"Am plăcerea să anunţ că am ajuns la un acord care stabileşte o bază pentru o reluare a negocierilor asupra statutului final între israelieni şi palestinieni", le-a spus Kerry unor jurnalişti în capitala iordaniană.

Un oficial din cadrul Departamentului de Stat a anunţat că aceştia "au ajuns la un acord asupra elementelor de bază care vor permite începerea unor negocieri directe".

Kerry, care îşi încheia a şasea misiune în regiune, a declarat că "dacă totul decurge aşa cum s-a prevăzut, (negociatorul palestinian) Saeb Erakat şi (negociatorii israelieni) Tzipi Livni şi Isaac Molho mi se vor alătura, la Washington, pentru a începe primele negocieri în cursul săptămânii viitoare, iar un nou anunţ va fi făcut atunci de toţi".

El a salutat "curajul" preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas şi al premierului israelian Benjamin Netanyahu.

"Nimeni nu crede că divergenţe vechi între cele două părţi vor fi soluţionate de pe o zi pe alta sau şterse. Suntem conştienţi că, în faţa provocărilor, va fi necesar să se facă alegeri dificile, în zilele următoare", a subliniat el.

Kerry s-a declarat "totodată plin de speranţă, în prezsent (...), din cauza lidershipului curajos al preşedintelui Abbas şi premierului Netanyahu. Amândoi au ales opţiuni dificile şi amândoi au jucat un rol-cheie în acest sens".

Secretarul de Stat a declarat, de asemenea, că "cea mai bună modalitate de a oferi o şansă acestor negocieri este ca ele să rămână private".

Kerry venea de la Ramallah (Cisiordania), unde s-a întâlnit din nou, în ultimul moment, cu preşedintele Abbas şi Erakat. Anterior, el a vorbit timp de patr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°