Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare concurenţă la admiterea la facultate: 5/loc

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Înscrierile la Universitatea „Al.I. Cuza“ s-au încheiat vineri, după ce 7.988 dosare au fost înregistrate. Conducerea unei singure facultăţi - cea de Fizică - a hotărât prelungirea perioadei de înscriere, în speranţa că va reuşi să se apropie cât mai mult de o formaţie completă de studiu. Astfel, absolvenţii de liceu sunt aşteptaţi şi luni, 22 iulie, între orele 9 şi 16, dacă vor să se înscrie la unul dintre domeniile din oferta de admitere a Facultăţii de Fizică. Aici au fost scoase la concurs 105 locuri bugetate, dintre care 20 sunt rezervate pentru specializarea Ştiinţe inginereşti aplicate. Până ieri, în faţa comisiei de admitere s-au prezentat 58 de candidaţi, dar nici unul nu a optat pentru Ştiinţe inginereşti. „La Fizică nu s-au completat locurile, însă sunt mai mulţi candidaţi decât anul trecut. Facultatea are o specializare şi la Bălţi, cred că acolo o să avem un număr mai mare de candidaţi“, a specificat rectorul Va­sile Işan. Acesta s-a declarat mulţu­mit de fluxul de viitori studenţi prezenţi la înscrieri, dar a subliniat că urmează o etapă mai importantă, cea a confirmării locurilor şi a sem­nării contractelor de studii. „În ge­neral, lucrurile au decurs foarte bine, avem o situaţie bună a îns­crierilor. Rămâne să vedem ce se întâmplă, pentru că mulţi care s-au înscris la Biologie sau Chimie dau examen şi la Medicină sau Far­macie. În funcţie de acel rezultat vor rămâne sau nu la noi“, spune Işan. La Biologie sunt 345 de candidaţi pentru 165 de locuri sub­venţionate de stat, în timp ce la Chimie sunt 169 pentru 120 de locuri.

Şi la Educaţie Fizică şi Sport competiţia este strânsă, fiind 285 de înscrişi pentru 75 de locuri la buget. Cei mai mulţi - 160 - au optat pentru specializarea Kinetoterapie, acolo unde se susţine şi o probă scrisă la biologie. „Admiterea scrisă în universităţi este un fetiş, sunt multe alte probleme care nu pot fi rezolv

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum 2 ore
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Ciucă: De Ziua Românilor de Pretutindeni, ne gândim la cei care au plecat din ţară, iar acum contribuie la societatea în care s-au stabilit. Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despre viitorul României

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că gândurile se îndreaptă spre cei plecaţi din ţară. ”Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despr

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°