Controversatul om de afaceri Gabriel Sulugiu nu mai vrea să scape de cătușe, pe cauțiune. Sulugiu a retras cererea de eliberare, urmând să execute pedeapsa privativă de libertate de 29 de zile. Afaceristul a ajuns în cătușe la data de 3 iulie și urmează a fi pus în libertate, dacă nu i se prelungește mandatul, la 2 august. Acesta este acuzat de șantaj și spălare de bani, după ce un alt om de afaceri din Gorj l-a denunțat la poliție.
După ce a primit de la Curtea de Apel Craiova mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, Sulugiu a încercat în fel și chip să-și recapete libertatea. Acesta a contestat măsura arestării preventive, iar apoi a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar. Pentru că nu i s-a permis, afaceristul încătuşat pentru şantaj şi spălare de bani intenționa să plătească o cauţiune ca să scape de puşcărie. În ziua când instanța trebuia să delibereze, Sulugiu a anunțat că renunță la solicitarea de punere în libertate pe cauțiune. „Ia act de retragerea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul Sulugiu Constantin Gabriel. Obligă inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs”, se arată pe site-ul Tribunalului Gorj. Denunțat pentru camătărie
Gabriel Sulugiu a ajuns în beciul poliției în urma unui denunţ făcut de Dragoş Talianu, un afacerist care i-ar fi plătit lui Sulugiu dobânzi de aproape 300.000 de lei pentru un împrumut de 200.000 de lei. Așadar, Talianu ar fi acuzat faptul că a fost amenințat și că a plătit camătă pentru împrumutul obținut de la inculpat. Cu toate acestea, Sulugiu nu este acuzat de cămătărie și nici de amenințări, el aflându-se în cătușe pentru șantaj și spălare de bani.
Gabriel Sulugiu va sta după gratii până la data de 2 august. Acesta a mai fost reținut pentru 24 de ore în 2011. Atunci a fost suspectat de comiterea înfracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciu